EducaţieȘtirile zilei

Ei promovează valorile europene în școlile buzoiene (GALERIE FOTO)

Pe 23 martie, profesorul Nicolae Tony, inspector pe proiecte educaționale la ISJ Buzău, a organizat etapa județeană a Concursului Național „ Made for Europe” 2018, această competiție având drept scop valorizarea și promovarea experiențelor pozitive acumulate de unitățile de învățământ preuniversitar în derularea proiectelor finanțate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale. La această ediție au participat opt unități de învățământ, care au prezentat mai multe produse finale, realizate în cadrul acestor proiecte educaționale de tip Erasmus +.

Produsele care au obținut cel mai bun punctaj au fost: un ghid de abordări practice și de instrumente de predare folosite pentru formarea competențelor sociale și a educației incluzive prin intermediul sportului și a activităților în aer liber, prezentat de un elevul Popescu Mihnea de la Școala Gimnazială Măgura, iar Liceul Tehnologic „ Grigore C. Moisil” a prezentat mai multe produse: un ghid istoric, o broșură vocabular, un joc, un album etc.

La sfârșitul concursului, juriul a stabilit următorul clasament: locul I a fost câștigat de două dintre unitțile școlare înscrise în concurs, de Școala Gimnazială Măgura- proiect UNITED WE PLAY, UNITED WE WIN și de Liceul Tehnologic „ Grigore C. Moisil”- proiect 70 YEARS OF EUROPEAN HISTORY (1945-2015) „70 Y. E. H.”, locul al II-lea a fost ocupat de Colegiul Economic Buzău- proiect WORKING IN EUROPE- SKILLS FOR SUCCES, locul al III-lea: Școala Gimnazială Nr. 7- proiect SCIENCE, TECNOLOGY, ENGINEERING, MATH BY ART (STEM BY ART), mențiune: Școala Gimnazială „ Înv. Clemența Beșchea” Căpățânești- proiect SĂ NU UITĂM  NICIUN COPIL!, Colegiul Tehnic Buzău- proiect O ȘANSĂ, UN VIITOR  MAI BUN MĂ AJUTĂ SĂ MĂ DESCOPĂR, Liceul de Artă „ Margareta Sterian”- proiect MIGRATION, Liceul Tehnologic Meserii și servicii- proiect EUROPEAN SKILLS FOR OUR FUTURE JOBS.

Reprezentanții școlilor care au ocupat locurile fruntașe vor participa la faza națională a competiției, organizată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, care va avea loc în luna aprilie, la Constanța.

Concursul „Made for Europe” reprezintă oportunitatea de a face cunoscute proiecte interesante, implementate în școlile buzoiene, proiecte finalizate cu produse originale și utile,  realizate de echipe de profesori bine pregătiți, acestea având efect direct asupra dezvoltării  relațiilor sociale dintre elevi din țări diferite.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!