AnunțuriȘtirile zilei

Consiliul Local Municipal, convocat în ședință. LISTA proiectelor

D I S P O Z I Ț I E

privind convocarea în şedinţă ordinară a

Consiliului Local al Municipiului Buzău

Primarul municipiului Buzău, judeţul Buzău;

În temeiul art. 133, alin. (1), art. 134, art. 196, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

D I S P U N E :

       Art. 1.- Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Buzău în şedinţă ordinară, pentru joi, 30 ianuarie 2020, ora 11,00, şedinţă care va avea loc în sediul Consiliului Local al Municipiului Buzău, situat în municipiul Buzău, Piaţa Daciei, nr. 1, în Palatul Comunal, etaj 1, sala Stan Săraru (sala 24).

Proiectul ordinii de zi al şedinţei este următorul:

1.- proiectul de hotărâre privind nominalizarea de către consiliul local al municipiului Buzău a doi consilieri locali care vor avea calitatea de evaluatori în cadrul comisiei de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale secretarului general al municipiului Buzău;

2.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții publice Implementarea de măsuri de economie circulară la Școala gimnazială nr. 11 municipiul Buzău;

3.- proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local;

4.- proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile prin credit bancar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes public local, proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile, Programul Operational Regional 2014-2020;

5.- proiectul de hotărâre privind aprobarea cooperării Consiliului Local al Municipiului Buzău prin Centrul Cultural ˝Alexandru Marghiloman˝ Buzău cu Televiziunea Română în vederea finanțării și realizării în comun a proiectului de interes public local „Finala Selecției Naționale pentru Eurovision Song Contest 2020″;

6.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru anul 2020;

7.- proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni sau de lucrări de interes local care se vor realiza în anul 2020 de către una dintre persoanele majore, apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social, de persoanele beneficiare de masă la cantina de ajutor social și de către părinții copiilor pentru care s-a dispus  plasamentul și instanța a stabilit efectuarea de acțiuni sau lucrări de interes local ca urmare a neachitării contribuției lunare;

8.- proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Buzău nr. 287 din 21 octombrie 2019 privind desemnarea reprezentanţilor consiliului local în consiliile de administraţie şi în comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din unităţile cu personalitate juridică ale învăţământului preuniversitar de stat şi particular din municipiul Buzău pentru anul școlar 2019 – 2020;

9.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Buzău pentru anul şcolar 2020 – 2021;

10.- proiectul de hotărâre privind acordarea ajutorului lunar în vederea plății serviciului de alimentare cu apă şi canalizare pentru familiile și persoanele singure cu domiciliul în municipiul Buzău, care au veniturile lunare pe membru de familie sub valoarea netă a salariului minim brut pe țară garantat în plată;

11.- proiectul de hotărâre privind modificarea Anexei nr. 4 a locurilor de așteptare clienți din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 72/2008 privind reglementarea activității de transport public în regim de taxi sau închiriere, precum și de dispecerat taxi în municipiul Buzău;

12.- proiectul de hotărâre privind luarea unor decizii legate de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Societății Comerciale „Compania de Apă” S.A. Buzău, din data de 30.01.2020, ora 14:00, respectiv 31.01.2020, ora 14:00;

13.- proiectul de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini al serviciului de iluminat public din municipiul Buzău;

14.- proiectul de hotărâre pentru modificarea art. 2 din Hotărârea nr. 283/2017 a Consiliului Local al Municipiului Buzău pentru darea unui teren în folosinţă gratuită bisericii parohiale  Sfântul Spiridon din municipiul Buzău, Bulevardul Nicolae Bălcescu, pentru curtea bisericii şi activităţi de binefacere;

15.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea trecerii terenului cu nr. cadastral 71087, situat în municipiul Buzău, Parcul Sfinţii Îngeri, delimitat de Aleea Trandafirilor, strada Ostrovului şi strada Lt. Constantin Godeanu (lotul nr. 2), din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău;

16.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea vânzării către soţii Mărăcineanu Neculae şi Mărăcineanu Ecaterina a terenului proprietate privată a municipiului Buzău, aferent halei de producţie, situată în municipiul Buzău, strada Primăverii nr. 5 și abrogarea Hotărârii nr. 74 din 28 martie 2017 a Consiliul Local al Municipiului Buzău;

17.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea vânzării cu drept de preempţiune către Societatea Comercială COM LIAN S.R.L. Buzău a terenului proprietate privată a municipiului Buzău, aferent spaţiilor comerciale şi de prestări servicii, situat în municipiul Buzău, strada Transilvaniei nr. 232;

18.- proiectul de hotărâre privind aprobarea dezlipirii imobilului – teren cu număr cadastral 60923 situat în municipiul Buzău, Tarlaua 19;

19.- proiectul de hotărâre privind aprobarea dezlipirii imobilului – teren cu număr cadastral 70975 situat în municipiul Buzău, Parcul Sfinţii Îngeri, delimitat de Aleea Trandafirilor, strada Ostrovului şi strada Lt. Constantin Godeanu;

20.- proiectul de hotărâre privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului a unui teren, categoria de folosinţă drum, situat în municipiul Buzău, între strada Transilvaniei şi numărul cadastral 67032 (S.C. SARA S.R.L.);

21.- proiectul de hotărâre pentru aprobarea PLAN URBANISTIC ZONAL ÎN VEDEREA CONSTRUIRII HALE DEPOZITARE, SPAȚII ADMINISTRATIVE ȘI DE BIROURI, CABINĂ, POARTĂ ȘI ÎMPREJMUIRE;

22.- raport privind activitatea asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav angajați de Direcția de Asistență Socială a municipiului Buzău în perioada 01.01.2019 – 31.12.2019;

23.- alte probleme ale activității curente.

Art. 2.- Materialele prevăzute la art. 1 vor fi puse la dispoziția consilierilor locali în format electronic și pot fi studiate, în format letric, la cabinetul secretarului general al municipiului Buzău.

Art. 3.- Proiectele de hotărâri au fost inițiate de primarul municipiului Buzău.

Art. 4.- În preambulul proiectelor de hotărâri prevăzute la art. 1 au fost indicate Comisiile de specialitate la care acestea au fost trimise spre avizare.

Art. 5.- Proiectele de Hotărâri se regăsesc pe pagina de internet a primăriei, www.primariabuzau.ro

Art. 6.- În conformitate cu regulile privind desfășurarea ședințelor Consiliului Local, consilierii locali au posibilitatea să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri.

Art. 7.- Secretarul General al Municipiului Buzău, prin intermediul Direcției de Administrație Publică Locală, va asigura aducerea la cunoştinţă publică a prevederilor prezentei dispoziţii.

         PRIMARUL MUNICIPIULUI BUZĂU,

Constantin Toma

                                                                   CONTRASEMNEAZĂ:

                   SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUZĂU

CU ATRIBUȚII DELEGATE,

Elena Camelia Toma

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close