Știrile zilei

Constantin Dumitru: „Mărăcineni este casa noastră. Împreună o vom face mai bună și mai primitoare!”

Primăria comunei Mărăcineni continuă lucrările de deviere a cursului râului Câlnău în punctul în care apa a săpat în malul drept, producând o surpare periculoasă. Eroziunea care amenința să înghită un cimimtir, șase case, un stâlp de electricitate și o porțiune dintr-un drum a fost stopată grație intervenției salutare a administrației din Mărăcineni.

Ieri, prefectul Județului Buzău, Carmen Ichim, a verificat marți împreună cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Buzău, Beatrice Neagu, și administratorul public al comunei Mărăcineni, Dumitru Constantin, stadiul lucrărilor hidrotehnice din albia râului Câlnău în punctul unde eroziunea accentuată a malului drept amenința să afecteze un cimitir, rețeaua de medie tensiune, 6 locuințe și mai multe anexe gospodărești situate la aproximativ 30 de metri distanță.

Conform conducerii SGA Buzău, care se ocupă de execuția lucrărilor, întreaga operațiune s-ar putea încheia cel mai târziu în cursul săptămânii viitoare.

În urmă cu 2 săptămâni, CJSU Buzău a aprobat efectuarea în regim de urgență a unor lucrări în zona amintită, obiectivul urmărit constând în devierea cursului apei la o distanță considerabilă de malul afectat care va fi consolidat pentru prevenirea riscului de surpare.

Ieri, Constantin Dumitru, administratorul comunei Mărăcineni, a postat pe Facebook o informare privind stadiul lucrărilor:

„Dragi locuitori ai comunei Mărăcineni,

Ne bucurăm încă de vreme frumoasă, ceea ce ne permite să lucrăm într-un ritm bun la albia râului Câlnău, în punctul în care eroziunea avansată a malului drept amenința să afecteze întreaga zonă.

Astăzi, doamna prefect Carmen Ichim, alături de directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Buzău, Beatrice Neagu, și de administratorul public al comunei Mărăcineni, Dumitru Constantin, a verificat stadiul lucrărilor hidrotehnice din albia râului Câlnău.

Știți prea bine că, din păcate, situația de aici era deosebit de gravă.Eroziunea avansată amenința să afecteze un cimitir, rețeaua de medie tensiune, 6 locuințe și mai multe anexe gospodărești situate la aproximativ 30 de metri distanță.
Conform conducerii Serviciului de Gospodărire a Apelor, care se ocupă de execuția lucrărilor, întreaga operațiune s-ar putea încheia cel mai târziu în cursul săptămânii viitoare.

Suntem o comunitate unită, iar Mărăcineni este casa noastră. Împreună o vom face mai bună și mai primitoare!”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a Primăriei din Mărăcineni.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!