ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Constantin Florescu, declarațiile care pun într-o lumină nouă cazul suspiciunii de fraudă cu fonduri europene

Consilierul municipal Constantin Florescu (PMP) face o serie de declarații care pun sub semnul întrebării toate ipotezele apărute în cazul suspendării plăților pentru proiectul de reabilitare, cu fonduri europene, a trei artere din Buzău. În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal de săptămâna aceasta, fostul judecător a declarat că nu el este autorul plângerii penale împotriva primarului și că – țineți-vă bine! – suspendarea fondurilor „prin adresa respectivă este nelegală”.

Zilele trecute, în spațiul public au apărut zvonuri conform cărora fostul judecător Constantin Florescu ar fi persoana care a depus plângerea penală pe numele primarului Toma. Edilul nu a susținut public acest lucru, tocmai pentru a evita un proces cu Florescu, însă speculațiile au continuat să apară, alimentate și de un articol apărut pe un site local de știri. Zvonurile privind autorul plângerii care ar fi dus la blocarea proiectului au fost spulberate însă în momentul în care Constantin Florescu a negat, în două rânduri, faptul că ar fi autorul sesizării:

Inevitabil trebuie să iau cuvântul pentru că m-am trezit în mijlocul unui adevărat scandal. S-a spus despre mine că eu aș fi autorul plângerii. Vreau să vă spun că este o mare minciună.” a spus fostul judecător în ședința Consiliului Local de joi.

Ulterior, în cadrul unui interviu acordat unei publicații locale, Florescu a dezmințit din nou zvonurile privind faptul că el ar fi autorul plângerii:

Am luat cuvântul pentru a face precizări în legătură cu anumite acuzații din mediul on-line, acuzații făcute de organele de presă – în special de cele care sunt plătite de Toma din banii publici -, din care rezulta că eu sunt autorul reclamației de la DNA în baza căreia s-a suspendat finanțarea, lucru care nu este adevărat.”, a declarat Constantin Florescu într-un interviu acordat publicației News Buzău.

Mai mult, alesul local a arătat că Primăria Buzău ar fi putut contesta măsura suspendării plăților imediat ce a fost înștiințată că nu va mai primi banii cheltuiți cu lucrările, din cauza suspiciunii de fraudă:

Am explicat că această suspendare a fondurilor prin adresa respectivă este nelegală. Ea poate să fie contestată la Curtea de Apel, secția contencios-administrativ în prezența unui judecător, de îndată și, în mod sigur, judecătorul va suspenda această suspendare, fiindcă este foarte clar că printr-o simplă adresă nu poți să blochezi un contract.”, a mai spus Constantin Florescu.

Fostul judecător a mai opinat că era de datoria primarului Constantin Toma să aducă la cunoștința opiniei publice decizia de suspendare a plăților, precum și căile de atac împotriva măsurii. El i-a reproșat edilului că a preferat să „se victimizeze”, în loc să atace măsura AMPOR la Curtea de Apel:

„Decizia de suspendare a plăților ar trebui imediat atacată la Curtea de Apel Ploiești. Trebuie mers la un judecător de la Curtea de Apel Ploiești pentru a se obține suspendarea suspendării. Dacă se mergea de prima dată, poate acum nu mai aveam această problemă.”, a mai spus Florescu în ședința CLM.

În replică, primarul Constantin Toma i-a transmis consilierului PMP că nu dorește să poarte o discuție, dar i-a reamintit de mesajul primit de pe numărul acestuia, în care edilul era amenințat cu închisoarea:

Nu am cum să-i răspund domnului Florescu, îi spun doar atât: De pe telefonul lui a apărut acel mesaj nenoorocit în care mă amenință cu pușcăria. (…) Nu vreau să mai discut cu dumneavoastră pentru că nu vreau să mă cobor la un nivel de răutate incredibil.”, a spus Constantin Toma.

Așadar, în acest moment, autoritățile locale, presa și opinia publică nu au date suplimentare despre suspiciunile de fraudă din cadrul proiectului cu finanțare în valoare de aproape 20 de milioane de euro. Edilul Toma a declarat că a făcut o solicitare către Parchetul General, prin care le cere anchetatorilor să verifice cu celeritate dacă speța reclamată este penală sau nepenală. Primarul a mărturisit că nici în acest moment nu știe dacă suspendarea plăților vizează numai strada Transilvaniei sau și celelalte două artere, adică bulevardele Unirii și Industriei.

Cert este că STRABAG și-a asumat să continue lucrările în următoarele două luni, timp în care municipalitatea va încerca să obțină finanțare de la bugetul național pentru continuarea proiectului. Totodată, este posibil ca organele de anchetă să se pronunțe asupra cauzei înainte de expirarea celor două luni. Dacă va fi un răspuns favorabil municipalității sau dacă, dimpotrivă, anchetatorii vor stabili că există nereguli rămâne de văzut.

Totuși, după declarațiile consilierului Florescu se ridică mai multe întrebări. De pildă, cine este autorul plângerii penale care a dus la suspendarea plăților? Constantin Florescu a negat orice implicare, în timp ce Gabriel Avrămescu a spus, fără să fie întrebat, că nu aleșii PNL au făcut plângerea. Apoi, putem crede că speța are caracter penal, de vreme ce plățile au fost suspendate sau aceasta este procedura standard în cazul unei suspiciuni? Are legătură plângerea penală făcută în februartie cu mesajul primit de Constantin Toma pe telefonul mobil? Iar șirul întrebărilor poate continua.

În orice caz, atât reprezentanții municipalității, cât și buzoienii așteaptă cu sufletul la gură noi date despre proiectul aflat pe punctul de a fi blocat.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!