Odată cu intrarea într-o nouă etapă a proiectului ”Regenerarea urbană a cartierului Costieni”, Primăria Râmnicu Sărat, care continuă în ritm accelerat implementarea proiectelor sale dedicate râmnicenilor, îi invită sâmbăta aceasta de la ora 10.00 pe toți locuitorii din Costieni la o consultare publică, care marchează un punct vital pentru dezvoltarea acestui cartier.
În incinta Grădiniței „Lumea Copilăriei”, de pe Bld. 1 Decembrie 1918, nr. 1, râmnicenii din Costieni sunt așteptați să își facă vocea auzită privind cele mai bune soluții pentru amenajarea și extinderea spațiilor verzi, crearea sau îmbunătățirea spațiilor comunitare și optimizarea mobilității urbane în acest cartier.
Cei interesați să participe la această întâlnire salutară își pot confirma prezența prin accesarea link-ului https://urbanizehub.typeform.com/to/lJpf4GyT, fiind așteptați de municipalitate să contribuie activ la dezvoltarea cartierului Costieni, pentru ca el să devină spațiu mai prietenos, funcțional și adaptat nevoilor locuitorilor săi.
Privind activitatea derulată în ultima perioadă de Primăria condusă de Sorin Cîrjan, putem spune că, într-adevăr, Râmnicu Sărat trece la nivelul următor pe măsura așteptărilor râmnicenilor și potențialului imens al acestui oraș.
Sursa: Primăria municipiului Râmnicu Sărat