ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Controale la cele două magazine Lidl din Buzău

În luna august, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a întreprins o serie de controale menite să verifice modul în care este respectată legislația în vigoare în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul întregii țări. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 347 de amenzi, printre magazinele Lidl vizate de măsuri numărându-se și cele din Buzău.

Cele două magazine din oraș ale retailerului german – Lidl Aleea Sporturilor și Lidl Eroilor – nu au scăpat de controalele inspectorilor CJPC Buzău. Neregulile constatate aici nu fost la fel de grave precum cele din alte magazine din țară, unde s-a ajuns până la oprirea temporară a prestării de servicii sau închiderea acestora pentru o perioadă de până la șase luni.

Porivit Opinia Buzău, inspectorii ar fi găsit, în cele două magazine Lidl din oraș, doar produse etichetate incorect și lipsa de acuratețe în ce privește țara de proveniență a unor fructe sau legume. Pentru aceste abateri, au fost date două amenzi contravenționale, în valoare de 20.000 lei.

În cursul lunii august 2022, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Buzău a realizat o serie de controale, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, în magazinele lanțului de supermarketuri Lidl, la nivelul județului.

Au fost controlate două magazine Lidl, iar, pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Buzău au aplicat următoarele sancțiuni: două amenzi contravenționale, în valoare totală de 20.000 lei. Abaterile de la legislație constatate de comisarii CJPC Buzaui, în timpul controalelor, s-au referit la comercializarea unor legume fără a se afișa prețul la raft, ci doar prin aplicație mobilă, existența la comercializare a legumelor şi fructelor cu informații incorecte privind țara de origine și alte informații incorecte înscrise pe eticheta de la raft a produsului”, se arată într-un comunicat al CJPC Buzău.

La rândul lor, reprezentanții Lidl au reclamat numărul neobișnuit de mare al controalelor din magazine și au transmis, într-un comunicat, că retailerul a luat deja măsuri pentru remedierea neregulilor constatate de către inspectori. Aceștia au mai declarat că obiectivul magazinelor este să le ofere clienților produse de calitate, cu respectarea condițiilor de igienă și siguranță, iar imaginea Lidl să nu fie asociată cu abaterile constatate.

Controalele ANPC din luna curentă, într-un număr neobișnuit de mare, au vizat 85% din magazinele Lidl România. Aceste acțiuni au avut ca rezultat identificarea anumitor abateri în anumite magazine din rețea. Am făcut toate demersurile pentru a remedia în cel mai scurt timp posibil aceste situații având în vedere că, în relația cu autoritățile, noi dăm permanent dovadă de totală deschidere și pentru că ne asigurăm în tot ceea ce facem că ne îmbunătățim constant pentru a ne păstra locul în inima clienților noștri.

Încă de la intrarea noastră pe piață, obiectivul nostru cel mai important a fost acela de a oferi clienților noștri cea mai bună experiență de cumpărături. Echipa Lidl România mulțumește milioanelor de clienți care ne trec pragul datorită calității produselor noastre, dar și pentru că știu că sănătatea și siguranța lor sunt prioritare pentru noi. Îi așteptăm în continuare cu produsele pe care le cunosc și le apreciază și garantăm efortul nostru zilnic pentru a le oferi la cel mai bun raport calitate-preț”, a transmis Anca Arambașa, din partea agenției Golin, pentru Lidl.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!