Știrile zilei

Copil de 14 ani, la UPU după ce a căzut cu trotineta electrică

Pacientul a fost trimis la București

Trotinetele electrice fac tot mai multe victime în România. Ieri seară, un copil în vârstă de 14 ani a ajuns cu multiple leziuni la UPU, după ce a căzut cu trotineta electrică.

Băiatul, domiciliat în satul Amara din comuna buzoiană Balta Albă, se plimba cu trotineta unui prieten în momentul în care s-ar fi dezechilibrat și a căzut. Impactul cu solul i-a cauzat mai multe leziuni, una dintre ele, suferită la cap, punându-i viața în pericol.

După accident, copilul ar fi fost luat acasă de părinți, salvarea fiind chemată o oră mai târziu. Minorul a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Buzău, unde a primit îngrijiri de specialitate:

Copilul în vârstă de 14 ani a fost transportat la U.P.U-S.M.U.R.D dupa ce a cazut de pe trotineta. Minorul a suferit un TCC minor, traumatism toraco-abdominal si traumatism de genunchi.” a transmis Adriana Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județen de Urgență Buzău.

Întrucât spitalul buzoian nu are secție de neurochirurgie pediatrică, medicii buzoieni au decis să îl transfere pe copil la un spital din capitală:

După ce a primit ingrijiri medicale de specialitate, s-a decis transferul la Spitalul Marie Curie pentru hematomul extradural.” a mai precizat sursa citată.

În România, numărul accidentelor în care au fost implicate trotinete electrice a urmat un trend crescător. Dacă în 2024 s-au înregistrat 1.320 de accidente, în 2025 numărul a explodat: în numai în primele șapte luni ale anului s-au înregistrat 1.525 de accidente în care au fost implicate trotine electrice, conform G4Media.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button