EconomicȘtirile zilei

Cresc taxele și impozitele în municipiul Buzău

Începând cu prima zi a anului viitor, buzoienii vor scoate din buzunar mai mulți bani pentru a-și plăti taxele și impozitele locale, iar asta după ce consilierii municipalu au votat indexarea cu 4,6%, în raport cu rata inflației. Cu acelaşi procent se vor mări şi limitele minime și maxime ale amenzilor fiscale, majorări ce vor intra în vigoare din prima zi a anului 2020.

La ședința de marți a Consiliului Local Municipal a fost prezent și Laurențiu Vasile, directorul executiv al Direcției Economice din Primăria Buzău. Șeful finanțelor municipale a explicat pentru cei prezenți necesitatea majorării taxelor și impozitelor locale.

„Articolul 491 din Codul Fiscal prevede indexarea în anul fiscal în curs pentru anul fiscal următor cu rata inflației la nivelul anului fiscal precedent. Această rată a inflației este comunicată pe site-ul Ministerului de Finanțe și pe site-ul Ministerului Dezvoltării. Ea a fost publicată pe site prin comunicatul de presă nr. 17 din 2019 și este de 4,6%”, a declarat Laurențiu Vasile.

De cealaltă parte, consilierii liberali au susținut că procentul de creștere al dărilor putea fi mai mic:

„Această indexare este una ireală și incorectă. Nevoia de a găsi bani la bugetul local nu ne dă dreptul, până la urmă, să ne folosim de această rată a inflației pentru a crește și cu un procent destul de mare taxele și impozitele locale pentru anul 2020.”, a spus consilierul PNL Ion Barbu.

În cele din urmă, proiectul a trecut, iar buzoienii vor plăti mai mult de anul viitor atât taxele și impozitele cât și amenzile fiscale.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Despre creșterea impozitelor în special la imobile 2019 fata de 2018, ar fi de asemenea interesant sa știe Buzoienii.

Dă-i un răspuns lui Grigore Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!