CREȘTERI DE PENSII | Anunțul președintelui PSD, Marcel Ciolacu
Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, afirmă că este posibil să meargă la Bruxelles, împreună cu premierul Nicolae Ciucă, pentru a negocia creșterea pensiilor. Anunțul a fost făcut în contextul în care în PNRR au fost prevăzute reguli noi pentru majorarea veniturilor pensionarilor.
Au început discuții în ceea ce privește bugetul pe anul viitor. Am spus că e prima dată în istorie când începem discuțiile ca să votăm bugetul în noiembrie. În acest moment premierul colectează de la toți miniștrii un draft întreg cu date cu care se va merge la Bruxelles să negociem. E posibil ca și eu și premierul să mergem personal la Bruxelles să discutăm. Vom discuta pe larg în coaliție”, a spus Ciolacu.
Totodată, liderul social-democrat a dezmințit zvonurile conform cărora i s-ar fi solicitat, de către premierul Ciucă, să nu mai facă propuneri în domeniul fiscal:
Îmi este foarte greu. Suntem doi lideri. Cred că nu am ajuns să ne spunem ce să comunicăm sau nu. Chiar n-am auzit de o astfel de propunere sau remarcă din partea domnului premier”, a afirmat Marcel Ciolacu, în cadrul unei declarații de presă.