Cultură Sport

Cu fotbalul LA PUȘCĂRIE!

Fotbalul românesc a primit 30 de ani cu executare. Astăzi s-a dat sentința în Dosarul Transferurilor, după ani buni de tergiversări și termene, în care mai mulți investitori și patroni de cluburi au fost judecați pentru fraudarea cluburilor și a statului.IOAN BECALI_

”Cei opt care au speriat fotbalul” cu sumele uriașe pe care le încasau și cu ajutorul unor companii off-shore din Olanda şi Insulele Virgine au fost astăzi condamnați de instanța de judecată la închisoare cu executare, cele mai mari pedepse fiind ”încasate” de către frații Becali și Cristi Borcea.

În total, greii fotbalului românesc au adunat peste 30 de ani de închisoare cu executare. Din vilele lor luxoase, cei opt se văd nevoiți să locuiască în următorii ani într-o celulă de penitenciar.

  • Îmi revine în minte un incident recent, al cărui protagonist a fost autointitulatul ”mafiot” Giovani Becali, neînfricatul impresar pe care argații lui îl tratau ca pe un adevărat Godfather. A agresat un jurnalist atunci, în cel mai mișelesc stil posibil, trântindu-l la pământ cu tot cu cameră, moment în care i-ar fi trecut prin minte să-i mai tragă și câteva picioare în cap.

Iată însă că, Marele Giovani, care ”nu vorbea cu toată lumea și nu se băga în seamă cu toată lumea”, ”Giovani Mafiotu’ care ”lasă șpagă un milion la frizer”,  omul cu două clase mai mult decât trenul, dar cu inexplicabil de mulți bani în conturi se vede astăzi într-o celulă de penitenciar, departe de ”aroganțele” și opulența vilelor din Pipera.

Nu știm dacă justiția a fost împlinită și nu vrem să ne dăm cu părerea despre vnovăția unora, însă e ciudat cum RĂUL  pe care-l  faci la un moment dat se întoarce mai devreme sau mai târziu ÎMPOTRIVA TA.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Spune-ți părerea!

Statistici T5