Reportaj

Cum arată căminul cultural de lângă Buzău ce rivalizează cu marile sălide evenimente!!

Dacă n-ai ști că e cămin cultural, ai crede că te afli într-unul dintre cele mai luxoase și de bun gust saloane de evenimente din Buzău. Asta se poate spune despre căminul cultural din satul Tăbărăști, reabilitat și extins de Primăria Gălbinași și inaugurat, astăzi, în prezența primarului Constantin Toma.

Dacă edilul Dumitru Dragomir de la Gălbinași nu mai are nevoie de nicio prezentare, despre faptele sale merită să vorbești, fiindcă ele schimbă, cu fiecare zi, fața comunei. Astăzi, în satul Tăbărăști a avut loc o întâlnire de suflet, între primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, primarul comunei Gălbinași, Dumitru Dragomir, și comunitatea locală venită să salute inaugurarea celui mai modern cămin cultural din zonă.

Reabilitat și extins pe locul fostului cămin, noul stabiliment seamănă mai degrabă cu un salon ultramodern, în care se pot desfășura evenimente diverse, de la spectacole și evenimente culturale până la petreceri de nuntă, botez și alte întruniri.

„Vinovat” de felul în care arată astăzi căminul este nimeni altul decât primarul Dumitru Dragomir, care a primit, în această zi importantă, vizita prietenului său și colegului său de partid, edilul Constantin Toma.

Cel din urmă a participat cu emoție la inaugurarea căminului cultural și, vizibil emoționat, a vorbit despre performanțele lui Dumitru Dragomir, dar și de motivele pentru care se simte atât de legat de Gălbinași: Mama acestuia s-a născut aici, iar în prezent i-au rămas la Tăbărăști numeroase rude.

Dincolo de schimbul de amabilități dintre cei doi, oamenii adunați în fața căminului i-au putut vedea pe doi dintre cei mai performanți primari buzoieni, care și-au canalizat toată energia către reformarea localităților pe care le conduc.

Căminul cultural din Tăbărăști arată astăzi așa grație unei finanțări în valoare de 8.34 miliarde lei vechi, atrase prin PNDR de echipa primarului Dumitru Dragomir. Cu toți banii guvernamentali, proiectul nu s-ar fi putut realiza fără cofinanțarea de la bugetul local, în valoare de aproape 100.000 de euro.

„Botezul” noului stabiliment s-a făcut chiar astăzi, de către doi tineri care au ales să petreacă aici după ce și-au unit destinele.

După inaugurare, cei doi primari și stafful de campanie s-au deplasat în satele Bentu, Gălbinași și Tăbărăști, unde s-au întâlnit cu alegătorii. Mai jos, o galerie foto și un clip de la evenimentul de astăzi.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close