EconomicȘtirile zilei

Cum îngrașă polițiștii locali conturile Primăriei Buzău

Sămânța bunăstării a încolțit în curtea Primăriei după adoptarea unei politici de cheltuire judicioasă a banului public, însă la bugetul municipiului contribuie din plin și Poliția Locală. Oamenii în uniformă aduc lunar sume de consistente provenite din amenzi. Astfel, Primăria își rotunjește veniturile, în timp ce polițiștii mai retează din elanul celor obișnuiți să încalce legea.

În numai o săptămână, polițiștii locali buzoieni au aplicat 423 de sancțiuni, cuantumul amenzilor depășind suma de 720 de milioane de lei vechi. Acțiunile polițiștilor vizează o paletă largă de fapte, de la nerespectarea regulilor de circulație până la comercializarea de țigări netimbrate.

De asemenea, polițiștii locali monitorizează și respectarea regulamentului de conviețuire adoptat anul trecut de consilierii locali la nivelul municipiului Buzău. Acțiunile lor se mai înscriu în linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar şi a consumului de alcool de către minori.

Citeste mai mult

In perioada 12-18.02.2018, politistii locali au desfăsurat pe raza municipiului Buzau, o serie de actiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine si liniste publică, respectarea curăteniei pe domeniul public, precum si depistarea conducătorilor de autovehicule care nu manifestă o bună conduită în trafic. În urma activitătilor desfasurate au fost constatate si aplicate un numar de 423 sanctiuni contraventionale, cu valoarea totală de 72 340 lei. Faptele contraventionale au constat în tulburarea ordinii si linistii publice, abandonul deseurilor si reziduurilor în alte locuri decât cele special amenajate, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, fumatul în spatii publice, comertul stradal neautorizat precum si pentru nerespectarea de către conducătorii auto a semnificatiei indicatoarelor rutiere care reglementează oprirea, stationarea si accesul interzis. Avand in vedere HCL 326/2017,  privind masurile edilitar gospodaresti, administrarea fondului locativ public si privat si alte masuri pentru asigurarea ordinii si curateniei in municipiul Buzau, politistii locali, au actionat pentru prevenirea incalcarii faptelor, constatand si aplicand un nr . de 121 sanctiuni contraventionale. De asemenea, pe str. Independentei (zona Zahana), a fost depistata o persoana in timp ce transporta si incerca sa comercializeze produse nefiscalizate (tigari). Persoana depistata a fost sanctionata  contraventional iar bunurile care au condus la savarsirea contraventiei au fost confiscate, conform Legii 12/1990R privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie,comert sau prestari de servicii ilicite. In parcarea magazinului Kaufland, situat pe str. Frasinet din municipiul Buzau, au fost depistati 3 minori cu varste cuprinse intre 6 si 8 ani, in timp ce se aflau nesupravegheati si apelau la mila publicului. Avand in vedere cele constatate, a fost luata masura instutionalizarii minorilor depistati la Complexul de Servicii Comunitare nr. 3, Centrul de Primire a Copilului in Regim de Urgenta si Evaluare Buzau, situat pe str. Obor nr. 5A. Pe linia prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar şi a consumului de alcool de către minori, politistii locali impreuna cu reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Buzău au verifict 8 unitati de alimentatie publica de tip bar, situate în zona unităţilor de învăţămant, dar si in  zona centrală şi a autogării din municipiu, unde au fost depistaţi 9 elevi, ce absentau de la cursuri, dar nu consumau băuturi alcoolice. Institutiile de invatamant vor fi informate cu privire la activitatile pe care le desfasurau elevii care absentau de la orele de curs in mod nejustificat. In perioada de referinta, politistii locali din cadrul Serviciului Ordine si liniste Publica au constatate si aplicatun numar de 142 sanctiuni contraventionale, fiind aplanate un numar de 6 stari conflictuale. Poliţiştii locali cu atribuţii pe linie rutieră au actionat pentru fluidizarea traficului rutier în intersectiile aglomerate, efectuad controale specifice pentru respectarea de către conducătorii auto a semnificatiei indicatoarelor rutiere care reglementează oprirea, stationarea, precum si accesul interzis. Politistii locali, au actionat pe raza municipiului, pentru prevenirea incalcarii, H.C.L 326/16.11.2017, pentru aprobarea Regulamentului privind masurile edilitar-gospodaresti, administrarea fondului locativ public si privat si alte masuri pentru asigurarea ordinii si curateniei municipiului Buzau, art. 5, lit. z – privind, parcarea sau stationarea pe domeniul public, a rulotelor si vehiculelor destinate efectuarii de servicii de tractare/remorcare (platforme) si lit. t, privind stationarea voluntara a vehiculelor (cu exceptia autoturismelor cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 2,5 t, pentru transportul de marfa si a vehiculelor care au mai mult de noua locuri pe scaune pentru transportul de persoane, pe drumurile publice si terenurile apartinand domeniului public sau privat al municipiului Buzau. Stationarea este permisa numai in autobaze, in parcari publice cu plata sau in locuri speciale destinate acestui scop semnalizate prin indicatoare sau marcaje de catre Comisia de Securitate Rutiera de la nivelul Primariei Buzau). In urma verificarilor efectuate, au fost depistate si identificate un numar de 6 autoturisme abandonate, pentru care s-a intocmit documetatia, in conformitate cu prevederile Legii 421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri apartinând domeniului public sau privat al statului ori al unitătilor administrativ-teritoriale. Poliţiştii locali cu atributii in domeniul circulatiei si disciplinei rutiere, au dispus măsura tehnico-administrativa de ridicare a 5 autovehicule pentru încălcări ale prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 965/2016, privind circulaţia pe drumurile publice, pentru modificarea O.U.G. nr. 195/2002R., aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, pentru staţionări voluntare pe trecerile de pietoni, în intersecţiile aglomerate ale municipiului (stânjenind circulaţia rutieră şi pietonală), în statiile pentru transportului public în comun sau pentru blocări ale căilor de acces la drumul public. De asemenea au fost constatate si aplicate sanctiuni contraventionale in conformitate cu prevederile H.C.L 368/2017, art. 3, alin. 1, lit. b – privind circulaţia, oprirea sau staţionarea autovehiculelor sau a vehiculelor de orice fel pe spaţiile verzi. In perioada de referinta, politistii locali din cadrul Serviciului Circulatie si Disciplina Rutiera, au constatat si aplicat un numar de 228 sanctiuni contraventionale. Compartimentul Disciplină în Constructii si Afisaj Stradal, a întreprins verificări pentru solutionarea sesizarilor primite in scopul respectarii disciplinei in constructii, stabilite de Legea 50/1991R, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii , precum si pentru verificarea stadiului lucrărilor de desfiintare a unor clădiri. In urma activitatilor desfasurate au fost constatate si aplicate 6 sanctiuni contraventionale si s-a dispus sistarea lucrarilor pana la intrarea in legalitate.  De asemenea, politistii locali, au intocmit 2 referate, catre Serviciul Juridic, din cadrul Primariei Buzau, cu privire la nerespectarea masurilor complementare stabilite in procesele verbale de contraventie. Compartimentul Protectia Mediului a verificat în teren sesizările cetatenilor, monitorizând toate cartierele în vederea depistării persoanelor care depozitează deseuri menajere sau deseuri provenite din constructii pe domeniul public. In urma acestor activitati au fost aplicate un numar de 28 sanctiuni contraventionale. Impreuna cu operatorul de salubrizare licentiat, au actionat, pe raza municipiului pentru depistarea persoanelor care incalca prevederile H.C.L 279/2017, privind accesul si deplasarea vehiculelor cu tractiune animală, cât si a celor trase sau împinse cu mâna, pentru transportul deseurilor, precum si colectarea/ridicarea de către persoane neautorizate a deseurilor de orice natură depozitate la platformele de colectare a deseurilor menajere. In urma acestei actiuni, au fost depistate si sanctionate 4 persoane, care transportau cu vehicule trase sau impinse, deseuri sustrase de la platformele de colectare a gunoiului menajer. A fost dispusa confiscarea bunurilor reciclabile si a vehiculelor trase sau impinse, care au fost folosite la savarsirea contraventiei. Politistii locali din cadrul Compartimentului Inspectie Comercial au verificat un număr de 21 agenti economici, în vederea obtinerii avizului pentru stabilirea programului de functionare. Totodată, au desfăsurat actiuni de control în Piata Centrala “Av Stan Sararu”,  Piata Micro 5, Piata Micro 14, Piata Crang, pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat. In urma activitatilor desfasurate au fost constatate si aplicate 4 sanctiuni contraventionale, in conformitate cu Legea nr. 12/1990R privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie,comert sau prestari de servicii ilicite si a OG 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. Agentii din cadrul Serviciului Paza Bunuri si Valori, au actionat pe raza municipiului  pentru imbunatatirea activitatii de prevenire a infractionalitatii stradale in zona unitatilor de invatamant si pe traseele de defluire ale elevilor pe raza municipiului Buzau pe semestrul 2 al anului scolar 2017/2018 si au asigurat paza unor obiective, in conformitate cu H.C.L Buzau nr. 270 din 21.12.2016, privind stabilirea listei bunurilor si obiectivelor aflate in proprietatea municipiului Buzau sau in administrarea autoritatilor administratiei publice locale sau a altor servicii/institutii publice de interes local a caror paza se asigura de Directia Politiei Locale Buzau. De asemenea, conform Planului de paza si supraveghere a platformelor de gunoi si a zonelor unde se depoziteaza frecvent gunoi nr. 23632/12.09.2017, agentii au actionat pentru depistarea persoanelor care depoziteaza gunoiul direct pe sol sau imprastie continutul acestora in zona platformelor de gunoi, unde au constatat si aplicat un numar de 23 sanctiuni contraventionale. La nivelul Directiei de Politiei Locala Buzau s-a permanentizat un stil de muncă activ, directionat în special pe rezolvarea cerintelor justificate ale cetătenilor, fapt ce a determinat cresterea vizibilă a încrederii menifestată de locuitorii municipiului, fata de institutia noastră, aceasta demonstrându-se prin numărul mare de solicitări, primite la Dispeceratul Politiei Locale, unde sunt preluate aproximativ 137 de sesizari saptamanal, prin intermediul “Telefonului cetateanului – 0238/955”.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Suntem idioti cu acte. Cum sa-ma amendeze unul cu patru clase numai la noi in Ro. se poate intampla…..suntem idioti pe bune….

    1. Păi, dacă nu amenzi… nu salarii ! Nu e greu de estimat. Atâta efort ,din partea acestor plimbă-vară, fără minime cunoștințe de legislație.La ce folos, atâția ani pierduți prin facultăți, când poate orice specimen să-ți fluture amenzi și să-ți vorbească de parcă au coborât de pe un scaun de președinte.Căci la nivelul lor de cultură… doar nu avem pretenții și la o corectă exprimare.

Dă-i un răspuns lui Un cetățean Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button