Știrile zilei

Cum s-a „evaporat” din UPU, cu branula-n mână, un pacient periculos

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Racovițeni, le-a dat mari bătăi de cap reprezentanților UPU Buzău, după ce le-a făcut „surpriza” să dispară chiar de sub nasul lor, în timp ce se afla în mijlocul procedurilor de investigație medicală.

S-a întâmplat ieri după-amiază, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău. Un pacient de 22 de ani, adus cu salvarea după o cădere nervoasă, a fost introdus într-un salon, asta după ce personalul medical s-a asigurat că nu are simptomele specifice infectării cu SARS-CoV-2.

La un moment dat, profitând de neatenția personalului medical, tânărul agitat a părăsit Unitatea de Primiri Urgențe și a șters-o englezește prin latura vestică a curții, acolo unde nu există un post de pază.

Aici a fost prins pacientul fugar, de către agenții WMC Guard.

Bărbatul s-a făcut nevăzut fără ca cineva din secție să observe că nu mai e pacientul. Numai vigilența agenților de securitate ai WMC Guard, cărora li s-a părut suspect mersul grăbit al unui tânăr pe lângă gardul unității, a făcut ca periplul pacientului cu branula-n mână să nu fie mai lung.

Agenții au pornit în urmărirea pacientului, care a rupt-o la fugă, și au reușit să-l prindă pe bulevardul Nicolae Bălcescu, în zona șantierului de la fostul spital Brătianu.

Ulterior a ajuns și poliția, care l-a preluat pe bărbat și l-a dus direct la Săpoca.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!