În România interbelică, problema onoarei reprezenta încă o adevărată obsesie ce guverna comportamentele și atitudinile bărbaților. Era suficient un cuvânt nepotrivit pentru ca interlocutorul rănit în orgoliu să-i arunce mănușa adversarului său.
A călca, din greșeală, pe o rochie de bal, a o ademeni pe femeia altuia, a arunca o privire îndrăzneață sau a polemiza cu un adversar politic reprezentau fapte ce te-ar fi făcut să te gândești serios la întocmirea testamentului, asta dacă nu cumva erai un trăgător de elită. Odată adusă ofensa, duelul era văzut ca unic mijloc de reparare a onoarei lezate, de respectare a etichetei și de restabilire a dreptății.
În greii ani interbelici, Buzăul era un mic târg de provincie ce păstra încă locuințele patriarhale cu grădinițe de flori în față și curți încăpătoare în spate, prin care zburdau găini și gâște, piața publică forfotind de lume, berăriile și cafenelele în care buzoienii stăteau la o mică bârfă, birjele ce purtau călătorii înspre și dinspre gară. Era, cumva, o lume desprinsă din piesele lui Caragiale.
Dar dacă la Caragiale eroul brăzdat de cicatrici lipsește, în Buzăul anilor ’20 se mai găseau încă bărbați care își trăiau viața după canoanele epocii cavalerești. În iunie 1926, căpitanul I. Duțoiu de la Comandamentul Diviziei 5 are un schimb de cuvinte cu arhitectul Dobriceanu, care avea în execuție clădirea Externatului de Fete, astăzi Colegiul Național „Mihai Eminescu”.
În urma schimbului de replici, un cuvânt tăios aruncat de arhitect l-a ofensat într-atât de mult pe căpitanul Duțoiu, încât acesta a propus imediat un duel. „Eșirea pe teren” a fost arbitrată de colonelul Emil Ceaur-Aslan, nepotul generalului Mihai Ceaur-Aslan[1], care a condus Armata 3 în perioada august-septembrie 1916.
- Duelul celor doi, între tragic și comic.
Căpitanul Duțoiu și arhitectul Dobriceanu au ales ca armă de luptă sabia. Duelul a avut loc în curtea Cercului Militar, obiectiv situat în imediata vecinătate a clădirii actualului colegiu „Eminescu”, pe care arhitectul Dobriceanu o avea în executare.
Întâlnirea a avut o singură repriză și s-a soldat cu rănirea ambilor participanți: căpitanul Duțoiu s-a ales cu o rană la mâna stângă, iar arhitectul Dobriceanu, cu una la…nas!
„În urma unui schimb de cuvinte între D-nii Căpitan I. Duțoiu, dela comandamentul diviziei 5-a şi arhitect Dobriceanu, care are în executare clădirea externatului de fete din localitate, cel dintâi simțindu-se ofensat a trimes martori D-lui Arhitect Dobriceanu pe D-nii maior Florian Berechet şi intendent Maior I. Băgulescu. Luând contact D-nii Advocaţi Ionescu Tegăneanu şi N. Diaconescu au găsit că o eşire pe teren ar fi inevitabilă.
În urma procesului-Verbal dresat de martori, adversarii au ales sabia ca armă de luptă şi azi dimineaţă la ora 4 a fost la cercul militar eşirea pe teren.
După o singură repriză, adversarii au fost uşor răniţi: d. Căpitan Duțoiu la mâna stângă, iar arhitect Dobriceanu la nas. Adversarii nu s’au împăcat”.[2], titra ziarul local Îndrumarea.
- Dreptate cu pumnul.
În Buzăul interbelic, violențele erau la ordinea zilei. La adăpostul întunericului, pe unele străzi ale orașului se săvârșeau furturi, tâlhării și alte infracțiuni cu violență, iar ziarele timpului sancționau zilnic lipsa de implicare a autorităților în problema siguranței cetățeanului.
Pentru că nu toți bărbații aleageau să își apere „onoarea de familist“ în cadrul duelurilor, în oraș aveau loc fel de fel de incidente. Uneori, onoarea se apăra cu bastonul, cu o pereche de palme sau cu o lovitură de picior bine plasată.
Au existat însă și pagini negre în istoria Buzăului interbelic, unele dintre ele scrise cu sânge. Nu de puține ori, încleștarea din lumea politică ducea la răzbunări, așa cum s-a întâmplat în cazul fruntașului liberal Alexandru Ionescu Brădeanu, împușcat mortal de un adversar politic pe treptele Tribunalului Buzău, în iulie 1932.[3]
Despre această tragică întâmplare, într-unul dintre articolele viitoare. (Cosmin Șontică)
[1] http://www.ghika.net/Familles/Aslan/Aslan.pdf
[2] Duel, articol publicat în Îndrumarea, an V, nr. 21 din 24 iunie 1926
[3] Vocea Buzăului, VII, nr. 34/27 august 1932, apud. Nicolescu, Valeriu, File de cronică – O istorie a Buzăului în date , Ed. Editgraph, Buzău, 2008, p. 203
