Educaţie Știrile zilei

Cum vrea primarul Constantin Toma să schimbe radical învățământul buzoian

„Educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea”, era convingerea lui Nelson Mandela și motto-ul care ar trebui să guverneze activitatea oricărui lider. Cuvintele sunt frumos așezate și pe o placă din Primăria Buzău, locul de unde se dorește revigorarea învățământului local.

Primarul Constantin Toma a ieșit în fața buzoienilor cu obiectivul asumat de a schimba viața colectivității. Misiunea nu este deloc ușoară și este greu de spus în ce măsură s-ar putea realiza acest deziderat, însă un lucru este clar: piatra de temelie aleasă, adică investiția în educație, epare cea potrivită.

Recent, Primăria a anunțat că 2019 va aduce investiții în școli, începând de la baza materială până la achiziționarea de softuri educaționale:

Am purtat discuții cu directorii de școli din Buzău, pentru că am vrut să aflu, mai întâi, de ce au nevoie. (…) Vom investi în clădiri, în dotări, în terenurile de sport, dar mai ales într-un amplu proiect de digitalizare a școlilor, care dă roade peste tot în lume.”, a declarat primarul Constantin Toma.

În acest sens, municipalitatea își va da mâna cu IȘJ Buzău, în cadrul unui parteneriat ce are drept scop creșterea calității învățământului buzoian prin investiții de la bugetul local.

  • Clădiri izolate, centrale proprii în școli și grădinițe.

Un prim pas către dezvoltarea sustenabilă o reprezintă investiția în eficiența energetică a clădirilor în care funcționează școlile și grădinițele. Fiecare imobil va beneficia de centrală termică proprie, reducându-se astfel cheltuielile cu încălzirea, asigurată în prezent de RAM Buzău. Banii vor fi redirecționați către proiecte educaționale cu impact direct în progresul elevului.

  • Școala profesională, după model german.

Luna trecută, primarul Constantin Toma a vizitat Școala Germană Kronstadt Brasov, instituție de educație profesională considerată model de bune practici în România:

Disperati ca scoala romaneasca nu mai este in stare sa „scoata” meseriasi, firmele germane organizate in „Clubul de afaceri german” au deschis in 2010 prima scoala profesionala pe model 100% german din Romania.
Prima imagine care te intampina la intrare este un tricou agatat pe un perete pe care este scris de mana „Scoala fara someri!


Am vizitat atat atelierele cat si salile de clasa si am ramas puternic impresionat! Cei 750 de elevi si profesorii lor munceau cu pasiune pentru a scoate in fiecare an 250 de meseriasi de inalta clasa ce sunt deja contractati de firmele ce au sprijinit substantial inalta lor pregatire. (…)

In viitorul imediat voi face vizite la toate firmele importante din industria buzoiana pentru a incerca sa avem un plan comun impreuna si cu Inspectoratul Scolar Judetean pe drumul corect.”, a scris primarul Constantin Toma pe pagina sa de Facebook.

În luna ianuarie a continuat programul educativ „Ora de istorie”, care aduce în fața elevilor personalități buzoiene ce vorbesc despre trecutul glorios al poporului român. Profesori, istorici, ofițeri de armată și oameni cu expertiză în domeniul militar au ținut lecții în fața elevilor din școlile buzoiene, evocând personalități care au contribuit la formarea României Mari.

Constantin Toma ținut să fie prezent la „Ora de istorie”, îmbrățișând, de multe ori, rolul de dascăl.

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

1 comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.