EducaţieȘtirile zilei

CUTREMUR în învățământul buzoian. Director de liceu, ARESTAT după ce a bătut și sechestrat un absolvent

Situație fără precedent în învățământul preuniversitar buzoian. Fostul director al Școlii de Arte și Meserii din Verneşti, prof. ing. Viorel Miriţescu, este cercetat pentru complicitate la trafic de influenţă, lovire şi lipsire de libertate, după ce ar fi bătut un tânăr care l-a denunţat pentru că i-ar fi cerut mită să-l ajute să promoveze bacalaureatul.elevi
La sfârșitul săptămânii trecute, el a fost introdus în arestul IPJ Buzău, pentru ca marți, să fie eliberat prin decizia Curţii de Apel Ploieşti. Măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Parchetul Tribunalului Buzău, procurorii fac cercetări pentru trafic de influenţă şi complicitate la trafic de influenţă, în legătură cu promovarea probelor la examenul de bacalaureat din anii 2013 şi 2014, fiind vizaţi profesori şi alţi angajaţi ai unor instituţii de învăţământ din judeţul Buzău.
”În cauză sunt cercetate patru persoane care au calitatea de inculpaţi, împotriva acestora dispunându-se măsuri preventive. Pentru unul din inculpaţi Parchetul Tribunalului Buzău a formulat propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de Tribunalul Buzău. Faţă de unul din inculpaţi se efectuează concomitent cercetări şi pentru comiterea unor infracţiuni contra persoanei”, se arată în comunicatul citat.
Potrivit unor surse, Mirițescu ar fi solicitat sume de bani absolventului, promițându-i că îl va ajuta să promoveze anumite probe ale examenului de bacalaureat. La scurt timp după izbucnirea scandalului, el a fost demis din funcția de director de către Inspectoratul Școlar Județean.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Acelasi lucru s-a intamplat la Colegiul Tehnic Lopatari in 2012. Au fost falsificate certificate de absolvire de catre 2 angajate ale Colegiului N. Nenitescu si Colegiul Tehnic Lopatari.Au fost condamnate si se afla sub control judiciar dar, se pare ca inca isi desfasoara activitatea la aceleasi unitati scolare. Se pare ca sunt implicate si in trafic de influenta, santaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!