AdministrațieSportȘtirile zilei

CUTREMUR la AJF! Pompiliu Coșconea, suspendat din funcție. Cine i-a luat locul

După mai bine de două decenii în care s-a aflat la conducerea celui mai înalt for fotbalistic din județ, Pompiliu Coșconea 646x404părăsește biroul de președinte al Asociației Județene de Fotbal. Măsura survine în urma solicitării lui Sorin Cârjan, viceprimar de Râmnic și reprezentant al Ligii a V-a în cadrul Comitetului Executiv, scrie buzaulsportiv.ro.
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi în cadrul plenului reunit al CEx, la solicitarea lui Cârjan, care a invocat, printre motivele suspendării lui Coșconea ultimele incidente cu arbitri bătuți și alte violențe de la meciurile de fotbal. Membrii organismului de conducere, cu excepția antrenorului Cezar Ionescu, au fost de acord cu măsura suspendării.
  • Cumul de funcții: Adrian Petre, director la Cultură, consilier județean, președinte AJF.adrian-petre-gabi-badescu-razvan-burleanu-ionel-turturica
O altă propunere a lui Cârjan, cea de numire ca interimar la șefia fotbalului buzoian a consilierului județean și director la Cultură Adrian Petre a fost îmbrățișată și ea de către membrii organului de conducere: Cârjan, Trăznea, Dorobanțu, Stănișteanu și Petre l-au votat în unanimitate pe cel din urmă.
În perioada următoare, Comitetul Executiv va stabili Adunarea Generală în care se va decide demiterea lui Coșconea și organizarea de noi alegeri pentru șeful fotbalului buzoian. Unele voci susțin deja că Adrian Petre este cel care va rămâne la conducerea AJF.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Cârjan, Trăznea, Dorobanțu, Stănișteanu și Petre = OMENI DE NIMIC
    ACEST INDIVID PE NUME PTRE ADRIAN ESTE UN PARVENIT, A INTRAT IN ARBITRAJ SI POLITICA SUSTINUT DE UN OM DEOSEBIT, DE MARE CARACTER, INSA A. PETRE L-A LUCRAT CU NOSALANTA ALTURI DE GASCA LUI, LUNDU-I PAINEA DE LA GURA
    PETRE ADRIAN = CARACTER ZERO, INSA ESTE ABSOLVENT A TREI FACULTATI (EDUCATIE FIZICA SI SPORT), MOTIV PENTRU CARE „MERITA” TREI FUNCTII ( director la Cultură, consilier județean, președinte AJF.)
    IN CE HAL A AJUNS ORASUL ASTA, ATATA TIMP CAT UN OM DE NIMIC A AJUNS director la Cultură, consilier județean, președinte AJF, desi are doar o facultate de educatie fizica si sport, iar ca profesor de sport nu a profesta macar o zi… e strigator la cer
    INTR-O MERITOCRATIE ASTFEL DE PERSONAJE AR FI FOST LA PUSCARIE

Dă-i un răspuns lui ADI Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button