Știrile zilei

Dansatori de pe trei continente își dau întâlnire la Buzău / Începe Festivalul Internațional „Plaiurile Mioriței”

Timp de patru zile, Buzăul va fi din nou capitala folclorului din întreaga lume, odată cu începerea Festivalului Internațional „Plaiurile Mioriței”. Programat să aibă loc în perioada 23-26 iulie, evenimentul va reuni pe aceeași scenă ansambluri folclorice din Asia, America și Europa, într-o celebrare a tradițiilor, a muzicii și a dansului popular.

Potrivit organizatorilor, festivalul se va desfășura în curtea Centrului Muzeal „I.C. Brătianu”, unde, pe lângă spectacolele susținute de artiștii invitați, vizitatorii vor putea descoperi și un târg al meșterilor populari și artizanilor buzoieni, care își vor expune creațiile realizate în atelierele lor.

Publicul va avea ocazia să urmărească evoluțiile unor ansambluri din Cipru de Nord, Republica Coreea, Letonia, Serbia, Slovacia, Spania, Statele Unite ale Americii și România, fiecare aducând pe scena festivalului costume tradiționale, dansuri și melodii specifice propriei culturi.

În ultima seară a Festivalului Internațional de Folclor „Plaiurile Mioriței” pe scenă vor urca artiști care poartă mai departe o moștenire de neprețuit a folclorului românesc. Este vorba despre Doinița și Ionuț Dolănescu, doi dintre cei mai apreciați interpreți ai muzicii populare românești.

Foto: facebook.com/FestivalulInternationalDeFolclorPlaiurileMioritei

Accesul la toate evenimentele este gratuit, iar organizatorii îi invită pe buzoieni și pe turiști să participe la patru zile dedicate diversității culturale, prieteniei dintre popoare și frumuseții tradițiilor populare din întreaga lume.

Festivalul Internațional „Plaiurile Mioriței” este organizat de Centrul de Cultură și Artă Buzău, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Buzău, și a devenit, de-a lungul anilor, unul dintre cele mai importante evenimente folclorice organizate în județ.

Mai multe detalii despre eveniment puteți obține accesând pagina https://www.facebook.com/FestivalulInternationalDeFolclorPlaiurileMioritei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button