Știrile zilei

Dați de gol de GPS | Cum au fost descoperiți hoții unor baterii furate din Franța

Trei bărbați din județul Buzău sunt cercetați de polițiști după ce la în locuințele lor au fost găsite sute de acumulatori furați de la trotinetele electrice din Franța. Deocamdată, acuzația este de tăinuire, dar în funcție de cercetările ce vor urma, încadrarea faptei ar putea fi schimbată.

„Isprava” buzoienilor a ieșit la iveală după ce reprezentanții unei mari firme au sesizat că, pe zi ce trece, tot mai multe trotinete pe care le au în parcările speciale din Franța rămân fără acumulatori. La o simplă verificare aveau să afle zona în care se află produsele lipsă. GPS-ul le-a indicat locația exactă, și anume comunele Berca și Pârscov din județul Buzău.

Firma americană și-a anunțat reprezentanța din București, iar curând polițiștii aveau să intre pe fir:

În ziua de 21 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 26 de ani, din București, administrator al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că mai mulți acumulatori ar fi fost sustrași de la trotinetele aparținând societății, de pe teritoriul Franței, iar semnalul GPS al acestora ar fi fost identificat la imobile din localitățile Berca și Pârscov.”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Buzău.

Ieri, oamenii legii au descins la Pârscov și Berca, în locațiile în care GPS-ul indica prezența acumulatorilor.  Luați la întrebări, buzoienii nu au putut să spună exact de unde au acumulatorii.

Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Berca, sprijiniți de polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Pârscov, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de tăinuire, 3 bărbați în vârstă de 23 și 45 de ani, din localitățile Pârscov, respectiv Berca. În urma perchezițiilor au fost ridicați 226 de acumulatori pentru trotinete electrice. Prejudiciul a fost estimat de agentul economic la 100.000 de euro, fiind recuperat de către polițiști în proporție de 90%.”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button