GÂNDURI, RÂNDURI...Știrile zilei

De ce mi-e frică să mai mănânc din comerț

O vorbă bine bătătorită spune că suntem ceea ce mâncăm. Aproape tot ce ceea vedem în Tabelul lui Mendeleev ajunge în noi sub formă de hrană, iar multe dintre elemente ne sunt indispensabile. Totuși, la alimentația zilelor noastre, în organismul nostru ajung și alte substanțe..

Ca să continui orizontul de așteptare deschis în titlu, vă spun cu mâna pe inimă că îmi este frică să mai mănânc din comerț. E suficient să citești eticheta unui produs, iar apoi să deslușești cu ajutorul Google sensul substanțelor nocive prezente acolo: tartrazina, izorubina, imazalilul, glutamatul de sodiu, benzoatul de calciu, iar lista poate continua.

Semnalul de alarmă este dat însă de numeroasele produse retrase de la raft în ultima perioadă. E clar că acele produse au un rol covârșitor în cancerogeneză, iar descoperirea de declanșat alerta până și pentru „autorități”. Altminteri le-ar fi lăsat acolo, la raft, așa cum lasă toate produsele care conțin mai multe sau mai puține „E”-uri.

Ceea ce mă îngrijorează pe mine este însă faptul că alimentele periculoase sunt descoperite foarte târziu. Câți români nu au apucat să consume înghețată Bounty înainte de a fi retrasă, sub suspiciunea de potențial cancerigen? Și stați așa, că încă nu s-a terminat. Ieri, Carrefour a retras numeroase produse, vândute până acum fără probleme în întreaga rețea națională (lista, AICI).

Pe de altă parte, este aproape imposibil să treci pe o alimentație autonomă, independentă de lanțul comercial. Viața noastră depinde în mare măsură de supermarket și e inutil să ne gândim acum că ar fi fost bine să ne fi păstrat o oarecare independență alimentară. Regretele sunt tardive; le-am aruncat la coș acum 10-15 ani, când am primit cu ovații lanțurile de hipermarketuri ce au transformat România într-o simplă piață de desfacere.

Ce putem face azi? Prea puțin, dar totuși tot ceea ce ne-a rămas: Să consumăm cât mai multă hrană neprocesată, legume, fructe, cereale integrale, alimente gătite într-un mod cât mai sănătos..

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!