De ce își doresc românii atât de mult să câștige Croația Cupa Mondială?
Din ziua în care Croația a eliminat Anglia în semifinalele Cupei Mondiale, numele selecționatei alb-roșii e pe buzele tuturor. Toată suflarea est-europeană face rugăciuni și bate mătănii ca echipa lui Zlatko Dalic să-i smulgă astăzi penele Cocoșului Galic și până și Mick Jagger a promis că nu va susține Croația, de teama reputației sale de ghinionist.
Dar de unde susținerea aceasta unanimă pentru echipa Croației, selecţionata cu cel mai slab loc în clasamentul FIFA care ajunge într-o finală de C.M.?
Adică mă gândesc că românii n-au uitat cum, în 1998, la Cupe du Monde, Croația ne-a trimis acasă în optimi, cu un singur gol marcat, cel al lui Davor Suker, și ăla din penalty. Nu, nu; cred că e mai mult de atât.
Românii merg astăzi pe principiul „Dușmanii dușmanilor noștri ne sunt prieteni”. Conaționalii noștri vor să plătească astăzi francezilor – prin intermediul croaților – mai multe polițe. Printre ele, vechile zvâcniri rasiste ale unor publicații din Hexagon, ultima dintre ele fiind cea care le-a umplut paharul românilor: Caricatura cu Simona Halep ridicând trofeul de la Roland Garros și exclamând: „Fier vechi, fier vechi!”.
Așa că, pe lângă empatia stârnită întotdeauna de echipa mai slab cotată, românii sprijină astăzi Croația nu atât pentru a o vedea ridicând Cupa, cât pentru a râde de francezi în momentul în care aceștia se întorc acasă înfrânți și rușinați.