Știrile zilei

Decizie a Primăriei Buzău | Mașinuțele și bicicletele pentru agrement din Parcul Crâng vor fi istorie

Deținătorii de mașinuțe electrice și biciclete pentru agrement care funcționează în Parcul Crâng trebuie să își caute alt loc pentru desfășurarea activității, asta după ce municipalitatea a decis sistarea serviciilor de închiriere începând cu 1 septembrie. Măsura vine în urma mai multor plângeri din partea cetățenilor nemulțumiți că trebuie să facă slalom printre mașinuțe și biciclete atunci când se plimbă pe aleile parcului.

În acest sens, Poliţia Locală i-a notificat deja pe comercianţi: „În scopul asigurării climatului de siguranţă civică şi implementarii conceptului Politia Locală în slujba cetăţeanului, având în vedere sesizările primite din partea cetăţenilor, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală Buzău, prin Serviciului Ordine Publică, au acţionat în Parcul Crâng, din Municipiul Buzău, în vederea notificării agenţilor economici cu privire la faptul că începând cu data de 01.09.2016, vor fi sistate activităţile de închiriere a maşinuţelor electrice si bicicletelor”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliţiei Locale.

Decizia luată de Primărie nu vizează decât interzicearea activităţilor de închiriere a mijloacelor de agrement, nu şi interzicerea accesului pe alei a bicicliştilor.

 

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

10 comentarii

Click aici pentru a adăuga un comentariu

  • Se poate desfiinta cortul de nunta ce a fost construit in Parcul Crang,pe cele 4 terenuri folosite pentru fotball,basket,tenis etc?
    Si daca se mai poate sa se inchida bariera la intrarea in Parcul Crang dinspre patinoar?

    • Bine spus Dl.Apostol Alexandru!!!
      Mai bine ar desfiinta cortul care ocupa atata spatiu.
      Poate sa spuna cineva care are copil cat de fericit si entuzismat e acel copil cand se plimba cu o masinuta sau o bicicleta?Da ..o pot spune doar parintii care le-au folosit?Si cu siguranta ca nu exista parinte care nu si-a dat copilul in masinuta sau bicicleta macar o data…!!!Personal nu sunt de acord.Sunt multe alte proiecta care ar tb gandite ptr siguranta cetateanului,NU faptul ca „ne incurca”un copil care se simte bine cand se plimba cu o masinuta sau o bicicleta!!Hai sa ne cumpram toti cate o masinuta ptr copii sa se plimbe prin Parcu Cring!!!(sa nu mai inchiriem).Sau dragi edili..ptr siguranta copiilor imbunatatiti acele parcuri de agrement existente ptr copii..sau faceti o curatenie gen.a Parcului Crang!!care e plin de copaci neingrijiti care stau..si asteapta si ei sa fie curatati..sau poate-i taiem si pe acestia..ca de..sunt atatea moduri de a fi folositi!!!!☹

  • Sa ii mute pe terenurile asfaltate unde este acel cort de nunti! Acolo era un spatiu pentru miscare,cu cosuri de baschet,cu porti pentru minifotbal,cu bara pentru tenis de camp!

  • Foarte bine face d-l primar. Exact așa stăteau lucrurile în parcul Crâng. Dar la fel de bine ar trebui interzis accesul pustanilor cu trotinete și skateboarduri pe drumurile publice, inclusiv pe platoul Dacia, pentru ca nu mai ai loc de ei și riști să fii lovit, plus zgomotele pe care le produc. Sa li se amenajeze locuri speciale unde nu deranjează pe nimeni. Numai eu i-am alungat de câteva ori din zona în care locuiesc.

    • Se pare ca in orasul asta nici copiii nu se mai pot juca . In parc deranjaza , pe platou la Dacia deranjaza , oare dumneavoastra domnule Florin nu deranjati ? Eu cred ca dumneavoastra ori nu aveti copii , ori sunteti prea batran si deja nu mai suportati pe nimeni , vreti ca numai dvs. sa va fie bine . Sa va fie rusine pentru asa gandire. Propuneti d-lui primar sa le puna botnite copiilor care se joaca sa nu va mai deranjeze sau mai bine sa dea o lege ca toti copiii sa nu mai iasa pe domeniul public sa nu va impiedicati de ei. Inca o data sa va fie rusine !

    • Asa, bai, desteptule, alunga-i! De ce sa te deranjeze pe tine cu skateboard-urile? Sa se duca si ei ca niste copii normali prin baruri, la droguri, nu? Mentalitate de pensionar comunist! Te-ai intrebat oare de ce se pllimba pe drumurile publice? Sa fie oare pentru ca nu li s emai permite accesul pe terenurile scolilor?

  • Totusi masinutele electrice cu Telecomanda nu incurca pe nimeni,chiar am un nepotel si il plimb mereu ….Domnul Primar ar trebui sa lase masinutele in continuare ,chiar sunt dragalase…

  • Cortul de nunti sa_l desfiinteze. Era un loc foarte bun de joaca. Porti de fotbal, cosuri pt.baschet,fileu pt.tenis de camp…. sa le readuca

  • Buna ziua,
    Mai bine inchideti toate terenurile de sport de la scoli..
    Fac galagie copiii…
    De ce nu supuneti la vot astfel de propuneri???
    E simplu sa inchizi ceva peste noapte..
    Va rugam sa gasiti solutii,asa cum s a gasit solutie sa se parcheze si in fata la restaurant Grand cand acesta are nunti.Sunte ti praf….

Statistici T5