Știrile zilei

Defilare impresionantă pe Calea Eroilor, de Ziua Națională a României

Sute de militari și zeci de avioane, elicoptere și tehnică din dotarea Garnizoanei Buzău vor defila prin fața buzoienilor veniți pe Calea Eroilor din Buzău să admire parada de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

Ziua de 1 Decembrie va fi una specială. O spun reprezentanții instituțiilor angrenate în organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României. Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Prefectură, șefii instituțiilor din cadrul MAI au prezentat programul evenimentului de duminică, de pe Calea Eroilor.

Potrivit datelor furnizate de Instituția Prefectului, peste 500 de militari vor mărșălui prin fața buzoienilor care sunt așteptați în număr cât mai mare pe Calea Eroilor. Nu în ultimul rând la evenimente sunt așteptați oaspeți de seamă din Republica Moldova din raioanele cu care județul Buzăului este înfrățit.

Sute de militari vor defila prin fața buzoienilor și a tribunei oficiale, iar vestea bună este că din dispozitiv va face parte și tehnică din dotarea Armatei Române. „Vedeta” paradei militare este un cățel antrenat în detectarea minelor antipersonal.

  • „Ne dorim participarea a cât mai multor cetățeni care să se bucure împreună cu noi la ceremonia militară de Ziua Națională a României, unde vor putea admira pentru prima dată la astfel de evenimente, maşina de luptă a infanteriei MLI – 84 M – „Jderul”, urmate de tancurile TR 85 M 1 „Bizonul”, sistemul de artilerie antiaeriană blindat „GEPARD” aflate în dotarea Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, precum și alte echipamente din dotarea marilor unități și unități din Garnizoana Buzău.”, au transmis reprezentanții Diviziei 2 Infanterie „Getica”.

Manifestările pe Calea Eroilor vor începe la ora 10.00 și se vor încheia ora 10.40. Începând cu ora 11.00, Consiliul Județean îi invită pe buzoieni în parcul Crâng la un spectacol susținut de soliștii Centrului Județean de Cultură și Artă, dar și la tradiționala fasole servită ca în fiecare an de 1 Decembrie. Pentru aceasta vor fi pregătite 3000 de porții de fasole de dulce și alte 800 de post.

De asemenea, programul zilei va cuprinde premierea elevilor participanți la Concursul de Istorie organizat de Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”, împreună cu Consiliul Judeţean Buzău și Inspectoratul Școlar Județean Buzău, interpretarea de melodii patriotice de către Corala Bărbătească Ortodoxă „Credo in Deo” a Seminarului Teologic Buzău și defilarea propriu-zisă a militarilor.

În ceea ce privește invitații, tribuna oficială va fi ocupată de către șefii instituțiilor organizatoare, dar și ai altor instituții din statul român. Nu vor lipsi de aici prefectul județului, primarul municipiului, președintele Consiliului Județean și parlamentarii buzoieni. Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, nu se va afla la Buzău, el fiind invitat să participe alături de președintele Klaus Iohannis la sărbătorirea Zilei Naționale în București.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button