Politică Știrile zilei

Deputatul Dănuț Păle: „Carne, lapte și brânză de înaltă calitate pentru români!”

În ședința de plen a Camerei Deputaților de marți, 24 septembrie, a fost adoptat Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor. Deputatul buzoian Dănuț Păle este unul dintre inițiatorii proiectului.

Prin acest proiect se instituie o schemă de ajutor de stat care are ca obiectiv implementarea unui program multianual de susținere a fermierilor ce desfășoară activități de creștere și reproducție a bivolițelor prin investiții pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme noi sau în ferme aflate în activitate, precum și de stimulare a asocierii în cooperative.

Social democratul buzoian Dănuț Păle, medic veterinar și vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților este unul dintre coinițiatorii acestui proiect.

„Am susținut instituirea schemei de ajutor pentru creșterea și reproducția în sectorul bubalinelor deoarece consider că atunci când țara noastră are omologat un animal excepțional, bivolul românesc, un succes al profesorului Constantin Velea, trebuie să asigurăm o ameliorare continuă a rasei și înmulțirea numărului de specimene. Bubalinele sunt animale recunoscute pentru rezistența lor la boli ca bruceloză, leucoză, boala vacii nebune sau TBC, au o bună productivitate, dau un lapte extraordinar și sunt nepretențioase la creștere.”, a declarat deputatul PSD Dănuț Păle.

Deși populația de bubaline a scăzut dramatic în România, ultimii ani au arătat ușoare creșteri, ceea ce demonstrează că interesul pentru acestea al fermierilor este din ce în ce mai mare.

Proiectul de Lege își dorește să încurajeze și să susțină fermierii să se concentreze pe sporirea efectivelor de la noi din țară și îmbunătățirea fondului genetic. Programul va contribui, de asemenea, la dezvoltarea economică a zonelor recunoscute cu tradiție în creșterea acestora, va oferi oportunitatea realizării de noi investiții și va stimula eficientizarea activității prin încurajarea asocierii în cooperative. Pentru români în general, va însemna carne, lapte sau brânză de înaltă calitate, de proveniență autohtonă.

Actul normativ a fost inițiat de 173 de deputați și senatori și a primit votul favorabil a 228 de deputați în plenul camerei decizionale.

loading...

Redacția Reporter Buzoian

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Adaugă un comentariu

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Statistici T5