Politică

Deputatul PSD Sorin Lazăr, anunț îngrijorător despre economia românească

Deputatul PSD Sorin Lazăr trage un semnal de alarmă vizavi de anunțul făcut de ministrul demis-interimar-desemnat al Finanțelor, Florin Câțu, care anunțase, cu o seară în urmă, „lucruri fantastice pentru români”. Într-o notă ironică, parlamentarul buzoian atrage atenția asupra faptului că România ar putea fi lovită de un nou val de măsuri dezastruoase pentru economie.

„Ministrul veșnic demis al Finanțelor, Florin Vasile Câțu, respins din start de comisiile de specialitate ale Parlamentului, trântit și de moțiunea simplă din Senat, ne anunță cu emfază, dar cu o voce cam tremurândă, că
“urmează lucruri fantastice pentru români”!
Să fie vorba despre creșterea cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie conform legii?
Nu!
Să fie vorba despre dublarea alocațiilor pentru copii, tot conform legii?
Nu!
Atunci să fie vorba despre privatizarea CEC Bank sau despre distrugerea oricărei posibilități a statului român de a avea o pondere semnificativă în sistemul bancar românesc?
Mă tem că mai degrabă despre asta e vorba!”, scrie deputatul buzoian pe Facebook.

Dacă în prima parte a postării deputatul Sorin Lazăr le poate smulge cititorilor câteva zâmbete, continuarea vorbește despre aspecte nu tocmai provocatoare de râs. Este vorba despre deficitul anticipat de Comisia Europeană pentru următorii doi ani, care se vor afla, cel mai probabil, sub auspiciile guvernării Dreptei.

„Câtul în aritmetică este rezultatul unei împărțiri!
Câțul în finanțe este rezultatul unei împărțeli către clientela de partid sau către zone unde propagandistul care “ nu ia prizonieri” are interese de “gambler”!
După ce ați compromis culoarea portocaliu, nu încercați să compromiteți și câtul aritmetic!
Are și câtul demnitatea lui!
P.S.
Comisia Europeană anticipează pe 2020 un deficit de 4,9% ,față de 3,6% asumat de PNL,iar pentru 2021 ,6,9%!!!
Oare acestea sunt lucrurile fantastice care urmează pentru români?!”, conchide parlamentarul buzoian.

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close