AdministrațiePoliticăȘtirile zilei

Deputatul Sebastian Radu, amendament la viitorul Cod Administrativ

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea Codului administrativ lucrează susținut pentru a-și îndeplini obiectivele stabilite la momentul constituirii: analizarea cadrului normativ actual, elaborarea propunerilor de modificare, corelarea și sistematizarea textelor legislative care reglementează administrația publică.

La două dintre ședințele acestei comisii a participat în săptămâna care tocmai se încheie și deputatul buzoian Sebastian Radu ca membru înlocuitor. Înaintea începerii dezbaterilor punctuale ale proiectului de Cod administrativ, acesta a depus un amendament referitor la funcțiile publice de conducere. În timpul ședințelor la care a participat, au fost luate în discuție peste 100 de articole ale proiectului care numără aproape 650. Printre subiectele discutate au fost prevederi legate de aparatul viceprim-ministrului, dar și de modul în care Guvernul exercită strategia prin care implementează programul de guvernare asumat la preluarea mandatului.

„A fost stabilită forma finală a articolului 76 care privește statutul prefectului. Cei care vor fi numiți prefecți vor exercita funcții de demnitate publică. Această modificare este necesară deoarece prin statutul de funcționar public pe care îl au în acest moment nu pot îndeplini mandatul pe care îl primesc la numire, anume implementarea programului guvernamental la nivel local. ”, a declarat deputatul buzoian Sebastian Radu.

Un alt punct de discuție din cadrul ședințelor la care a participat Sebastian Radu se referă la un domeniu care acestuia îi este familiar ca secretar al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a Camerei Deputaților.

„În vederea unei mai bune susțineri a legăturii românilor cu țara lor s-a dezbătut oportunitatea acordării dreptului autorităților locale să finanțeze proiecte comune cu autorități din afara României unde există comunități românești. Este un mijloc de a facilita acestora accesul la informații și programe care îi privesc, de a consolida legăturile pe care le au cu România. Doresc să remarc și faptul că, din ce am observat, lucrările comisiei comune decurg în spiritul dezbaterilor constructive, cu propuneri pertinente de a îmbunătăți legislația din domeniul administrației publice centrale și locale și sunt convins că la final vom avea un Cod administrativ modern, aplicabil, care va duce la o mai bună funcționare a statului.”, a mai precizat deputatul Sebastian Radu.

Lucrările comisiei speciale comune au început în luna aprilie. În cadrul acesteia au fost invitați să își prezinte punctele de vedere și să propună recomandări primari, consilieri județeni, reprezentanți ai Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau ai Agenției Naționale de Integritate. În momentul de față se dezbat capitolele viitorului Cod administrativ împreună cu amendamentele propuse la acest proiect.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!