Cultură

DESCOPERIND BUZĂUL: Meșteșuguri și tradiții originale, păstrate cu sfințenie vreme de veacuri

Păstrate de sute de ani, meșteșugurile și tradițiile de pe meleaguri buzoiene impresionează și astăzi prin frumusețea și originalitatea lor. Pentru că beneficiază de o poziție geografică avantajoasă și pentru că are oameni talentați, care țin la tradițiile lor, Buzăul a dezvoltat o serie de meșteșuguri încă din vremuri străvechi. Prelucrarea artistică a lemnului, rotăritul, împletiturile din nuiele, olăritul, cojocăritul, fierăritul, prelucrarea pietrei sunt doar câteva îndeletniciri ale buzoienilor, îndeletniciri de care ne impresionează și azi.

Pentru că suprafețele acoperite cu păduri în zona Buzăului reprezintă jumătate din întinderea spațiului, prelucrarea artistică a lemnului s-a bucurat de o mare atenție și preocupare. Exploatarea lemnului se făcea organizat, acesta fiind folosit pentru combustibil, pentru construcții, pentru mobilier și decorațiuni. Secolul al XX-lea a produs modificări în practicarea acestui meșteșug, devenind meserire în atelierele din orașele Buzău și Râmnicu Sărat. În zona Buzăului, mobilierul tradițional era simplu, unele piese fiind împodobite prin crestături și scrijelări, realizându-se astfel decoruri geometrice. Realizate prin prelucrarea lemnului sunt și uneltele și vasele, precum: unelte agricole, ustensile casnice, obiecte legate de păstorit. Dintre acestea, tiparele de caș sunt unele dintre cele mai frumoase piese ale artei lemnului în spațiul românesc. De asemenea, meșterii populari au realizat și instrumente muzicale: fluierele din lemn de prun, cimpoaiele. Sculptura în lemn este folosită și la construirea și ornarea caselor, la realizarea de cruci, icoane.

Nuielele, crenguțele de răchită, alun, rogoz sunt alte materii prime valorificate de arta populară, concretizându-se într-un veritabil meșteșug, împletitul. Mai întâi se procură materia primă, nuielele se fierb, pentru o rezistență și o elasticitate mai mare, apoi se despică cu un obiect tăios și se împletesc. Această artă realizează produse finite precum: coșurile, folosite pentru căratul și depozitatul fructelor și a diferitelor produse, în satele pomicole și viticole; târne; îmbrăcăminte protectoare pentru damigene; măsuțe, scaune, fotolii. În centrul artizanal Ziduri, Scutelnici, Ocoalele Silvice din zona Buzăului se realizează mobilier pentru terase și grădini, diverse coșuri și recipiente gospodărești, care „se remarcă prin frumusețea formelor, măiestria și finețea tehnicilor de împletire, depășind demult limita județului.

Olăritul este un alt meșteșug dezvoltat pe plaiurile buzoiene. Cu toate că apariția porțelanului, a fierului smălțuit, a aluminiului sau a plasticului au declasat ceramica, aflată odinioară în poziție fruntașă, dragostea oamenilor pasionați a făcut ca acest meșteșug să păstrat și azi. Cele mai cunoscute și apreciate centre de olărit au fost la Olari, Mânzălești, Grabicina, Joseni, Bisoca, Poșta Câlnău. Vechile piese din ceramică erau nesmălțuite și cu ornamente foarte simple (linii și valuri) făcute cu var. Obiectele obținute din olărit erau vândute la târgurile de la Beceni, Vintilă Vodă, Buzău, Râmnicu Sărat sau schimbate pe porumb sau grâu în satele din câmpie. Acest meșteșug și-a păstrat tradiția, fiind transmis din tată în fiu.

Cojocăritul este meșteșugul care presupune prelucrarea pieilor de oaie și executarea pieselor de îmbracăminte (căciuli, pieptare, cojoace). Toate acestea erau realizate de meșterii cojocari specializați în centrele Vintilă Vodă și Mânzălești. Tipul de cojoc și de pieptar care se lucrează și se poartă în această zonă este simplu, foarte puțin ornamentat.

Pietrăritul sau prelucrarea pietrei este un meșteșug greu, care a asigurat existența oamenilor, încă din vremurile străvechi. „Calitățile ei deosebite au spijinit și stimulat imaginația omului în lupta sa cu natura și satisfacerea dorințelor de frumos.” Civilizația pietrei a cunoscut o dezvoltare în localitățile: Pietroasa, Greceanca, Breaza, Năeni. De menționat faptul că la Fefelei, domnitorul Constantin Brâncoveanu a înființat un mare centru de sculptură populară, unde s-au făcut, probabil, ornamentele de la Casa Domnească de la Râmnicu Sărat, Palatul Episcopiei Buzăului și cramele brâncovenești. Cele mai cunoscute cariere de piatra erau cele din Culmea Măgurei de la Ciuta, din culmea Istriței de la Pietrosele, din Viperești, Breaza, Monteoru, Tisău. De-a lungul timpului, piatra a constituit și un loc de adăpost, de rugăciune, așa cum înțelegem din schiturile rupestre din Munții Buzăului. Câteva dintre aceste complexe rupestre au fost săpate intenționat în blocuri masive de stâncă, cu scopul de a se construi biserici și chilii. Cele 29 de schituri au fost lociute de călugări până în jurul secolului al XIX-lea.

Meșteșugurile dezvoltate de strămoși evidențiază simțul lor inventiv de a exploata bogățiile Buzăului. Prin astfel de preocupări, ei au încurajat posterioritatea în continuarea tradiției, transmințându-le ereditar pasiunea pentru estetic. Frumos ar fi să nu-i dezamăgim și să le arătăm respect, valorificând și conservând arta populară românească.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button