Știrile zilei

Despăgubiri de 1 milion de euro, cerute Spitalului Militar de familia lui Sebastian Radu

La doi ani de la moartea deputatului Sebastian Radu, soția și cei doi fii cer despăgubiri spitalului în care s-a infectat.

Într-un proces aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, soția fostului deputat Sebastian Radu și cei doi copii ai acestuia solicită 1.000.000 de euro daune și 40.000 de euro reprezentând cheltuielile cu transferul pacientului în Germania, unde Sebastian Radu a ajuns în septicemie, potrivit Libertatea.ro. Infecția generalizată care i-a adus moartea deputatului PSD a fost cauzată de infecțiile nosocomiale contractate în spitalul românesc, mai scrie publicația citată.

În articolul publicat, astăzi, de site-ul „Libertatea” se mai arată că pe parcursul procesului instanța a obligat Spitalul Militar Central să pună la dispoziția familiei fostului deputat mai multe documente medicale din perioada în care acesta a fost internat, înaintea transferului în Germania. De asemenea, s-a dispus realizarea unei expertize medico-legale, precum și audierea a trei doctori militari care l-au tratat pe social-democratul buzoian. Un nou termen în acest proces este programat la începutul lunii mai.

Deputatul Sebastian Radu a ajuns în decembrie 2020 la Spitalul Militar Central, după ce a fost diagnosticat cu COVID. La scurt timp, în unitatea considerată una de elită a sistemului sanitar de la noi, Radu ar fi contractat 4 infecții nosocomiale, infectându-se cu bacterii rezistente la antibiotice, ceea ce a dus la o infecție generalizată.

Jurnaliștii de la “Libertatea” mai spun că acest fapt a fost ascuns familiei, dar și clinicii din Germania în care a fost transferat cu septicemie, și unde, de altfel, a și murit.

Întregul articol poate fi citit AICI.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Nu oricine isi permite sa dea in judecata si sa ceara asa sume, pentru ca se platesc niste avocati pentru asta, exista o taxa de timbru parca etc. In Libertatea scrie ca deputatul buzoian nu face parte din categoria care poate fi tratata la SpMilCentral, nefiind nici presedintele tarii nici vreunul dintre cei doi de la Camere, iar militar nici atat, si totusi a avut intrare.
    Din toate acestea extrag niste concluzii, posibil eronate:
    – Planetei nu-i pasa de bani, dreptatii, ca sa fie posibila, da;
    – decesul a survenit precum la foarte multi astfel de „pacienti ai pandemiei”.
    Noroc ca nu sunt judecator, pentru ca as fi respins cazul, intrucat victima a profitat de pozitia sociala pentru a incalca legea si a beneficia de tratament preferential.

    1. La Spitalul Militar sunt tratati si civilii. Medicii, din cate stiu, au grade, au absolvit Institutul Medico- Militar. Posibil ca acum sa fie si civili printre ei….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!