Știrile zilei

DESTINAȚIE: Platoul Meledic, o atracție turistică încântătoare, cu o poveste învăluită în mister

Reunind armonios trei forme de relief, județul Buzău farmecă prin frumusețile locurilor, natura făcând aici un adevărat spectacol. Platoul Meledic reprezintă doar una dintre minunile care pot fi vizitate la Buzău, fiind o adevărată încântare pentru turistul dornic de aventură. Povestea lacului ce domină întregul peisaj este învăluită în mister, iar oamenii vorbesc despre ea cu jumătate de gură.

Dacă nu te documentezi un pic înainte, vei avea o surpriză când ajungi sus, pe platou. Nu te aștepți ca în vârful dealului, printre câteva case, să găsești poarta spre o rezervație naturală cu un lac dulce în sare, vreo 47 de peșteri și, culmea, cea mai mare peșteră în sare din lume.

Peștera „6S Meledic”: Așa se numește peștera din cartea recordurilor, care are mai mult de 1 km lungime (1220 metri, mai exact) dar care, din păcate, nu este deschisă vizitării. Platoul de lângă lac e atent amenajat cu băncuțe, locuri de cort și chiar câteva căsuțe de lemn pentru cazare. Condițiile de cazare nu sunt de cinci stele, în mod evident, dar ideea de a dormi pe malul lacului merită deranjul.

„Suntem la Meledic, una din cele mai largi deschizături din Carpații Buzaului. Măgura pe care stăm — un vârf înalt de unde privim toată Valea Meledicului si muntii depărtati cari-o inconjoara — se cheamă “Gruiul Haiducilor”. Un mandru castel se ridica pe marginea lacului, flori ne-mpresoara, stelele tremura-n lac, lin clincata pe vale apele Slanicului.”, scria, plin de încântare,  Alexandru Vlahuță în România Pitorească.

De-a lungul timpului, pe seama lacului Meledic s-au țesut o multime de legende locale. Una dintre a fost povestită de administratorul unei pensiuni din zonă:

„Se spune că lacul a fost blestemat de un boier, care, încercând să fugă din țară cu toată averea lui, în momentul în care a ajuns pe malul lacului, a încercat să-și adape boii. Aceștia au alunecat în apa adâncă și au tras după ei carul în care se afla întreaga avere a boierului. Atunci boierul a blestemat apele lacului, ca oricine încearcă să se scalde aici să moară înecat, pentru a nu ajunge la aurul aflat pe fundul lacului”.

O altă legendă:

Povestea Lacului Meledic este un amestec de istorie şi legendă. Se spune că, la sfârşitul anilor 1800, un car plin cu butoaie de apă minerală s-a prăbuşit în lac. Imediat s-a născut legenda că n-a fost vorba de un accident şi că în butoaie nu era nicidecum apă, ci o adevărată comoară. „Bivolii s-au înecat şi cel care conducea şi urmaşii au vrut să vadă dacă acolo sunt valori materiale ascunse. Chiar au încercat să dea drumul la apa lacului, să-l sece şi să ia acele comori şi n-au reuşit să dea drumul la apă, să sece tot lacul şi din această cauză i-a rămas denumirea de Lacul fără Fund”, spune Valeriu Beşliu, primarul comunei Mânzăleşti.

În timpul verii, aici se face plajă şi se pescuieşte. Băile nu sunt indicate – spun oamenii locului – deoarece apa este extrem de rece la circa un metru distanţă de mal. Teoretic, adâncimea lui este de 20 de metri însă localnicii spun că nu au dat niciodată de fund.

Cum ajungi:

La vreo 60 de kilometri de orașul Buzău (pe direcția Buzău-Vernești-Săpoca-Beceni-Niculești-Mânzălești-Lopătari-Meledic) se află Platoul Meledic. Drumul merge de-a lungul râului Slănic și imediat după ce treci de munții de sare din Lopătari, se bifurcă. Alege drumul de țară din dreapta, ce urcă printre case și dealuri. Călătoria cu maşina până la Rezervaţia Meledic este una destul de dificilă, din cauza stării carosabilului.

Drum bun!

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!