AdministrațieȘtirile zilei

Dicționar explicativ al scandalului dintre primarul Constantin Toma și directorul Ionel Tescaru

Războiul dintre primarul Constantin Toma și Ionel Tescaru durează de atât de multă vreme, ițele problemei sunt atât de încurcate, iar deznodământul pare atât de îndepărtat, încât considerăm că buzoienii au nevoie urgentă de un DEX (dicționar explicativ) al scandalului dintre cei doi. Materialul de mai jos ar trebui să lămurească, pentru toată lumea, situația iritantă – cel puțin pentru cetățeni – creată deopotrivă de Primărie și de Compania de Apă.

1. Ionel Tescaru = economist, director general al SC „Compania de Apă” SA Buzău din 1 ianuarie 2008 și până în prezent; președinte al Patronatului Apei din România; aflat în siajul unor oameni puternici, printre care senatori, foști miniștri;  un jucător destul de abil pe zona politică, deși neimplicat activ în partid; contestat, dar și apreciat și susținut de angajați (deloc puțini – peste 800), dar nu numai; apropiat al vechiului regim Boșcodeală, contestat la rându-i, însă din ce în ce mai regretat de „victimele” actualului regim de la Palatul Comunal; manager cu remunerație lunară totală de peste 100 de milioane de lei vechi, deopotrivă contestat (pentru calitatea și prețul apei) și apreciat (pentru investițiile de aproape 300 de milioane de euro); o piatră tare pentru primarul Constantin Toma, care îi vrea capul cu orice preț;

2. Constantin Toma = inginer, antreprenor local, fost senator PSD, actual primar al municipiului Buzău; social-democrat ca apartenență, liberal ca filosofie; manager situat între stilul autoritar-opresiv (cuvântul-cheie este supunerea) și stilul autoritar-obiectiv (cuvântul – cheie este competența); numele său se leagă de imperiul Grup Romet, activ (și) în zona de producție a componentelor pentru industria apei (cu toate acestea, n-ar fi vândut nicio piesă pentru instalațiile de apă la Buzău); șef al Primăriei, cu majoritate în Consiliul Local, dornic de control total asupra societăților din subordine, deci și asupra Companiei de Apă; în război deschis cu managerul Ionel Tescaru, pe care îl vrea demis, acuzându-l de management defectuos și risipă a banului public (plus salariu mare, promotor al unui sistem mafiot, responsabil de toate „nenorocirile” de la Apă, et cetera)

3. Compania de Apă = societate pe acțiuni, avându-l drept acționar majoritar pe nimeni altul decât Consiliul Local Municipal, cu peste 75% dintre acțiuni (în realitate, total independentă de acesta); condusă prin Adunarea Generală a Acționarilor și prin Consiliul de Administrație, ultimul controlat, la rându-i, de managerul Ionel Tescaru; societate care practică prețuri ridicate la apă, fapt pus de director pe seama mecanismelor financiare, în urma cărora compania a primit fonduri de aproape 300 de milioane de euro; acuzată de Primar că lucrează cu un aparat de personal supradimensionat (peste 800 de angajați);

4. Hotel Crâng = stabiliment aflat pe Spiru Haret, lângă Liceul Pedagogic; fost „hotel al partidului”, dispunând de 12 camere single, 28 de camere duble, 6 apartamente, trei săli de mese şi o parcare de 35 de locuri; cumpărat de compania lui Tescaru, de la Ion Nazâru, prin credit bancar, la prețul de 1.7 milioane de euro, achiziție contestată de primar pentru prețul mare; motiv pentru care primarul Toma a declarat: „Niciodată cât voi fi eu primar nu se va muta niciun funcționar al Companiei de Apă în fostul Hotel Crâng, pentru că mi se pare o sfidare la adresa oricărui buzoian.”;

5. Lucian Sălcuțan = avocat, liberal, reprezentant desemnat de Consiliul Local Municipal să facă tot posibilul ca să-l răstoarne pe Tescaru; numit în toate comitetele și comițiile pe care le poate avea Primăria în Compania de Apă; bun cunoscător al Legii, în așa măsură încât să poată merge până la limita ei (și poate și dincolo de ea) pentru a-și atinge scopul;

5. Consiliul de Administrație al Companiei de Apă = coșmarul primarului Toma; organism care ia deciziile importante în companie (sub Adunarea Generală a Acționarilor) și care i-ar putea îndeplini dorința edilului: demiterea managerului Tescaru și numirea unui alt director; grup format din 5 membri și un secretar, printre care și membri PSD (Gheorghe Andronache);

7. Consiliul Local Municipal = autoritate administrativă autonomă deliberativă, compusă din primar și consilieri aleși în condițiile legii pe o perioadă de 4 ani; organism în măsură să ia decizii care ar putea pune capăt războiului Toma-Tescaru, prin deciziile din ședința de marți, 13 septembrie (prin dizolvarea Consiliului de Administrație și numirea altor membri, favorabili Primăriei);

8. Constantin Ionescu = inginer, fost viceprimar, actual consilier local independent, fost liberal fruntaș; profesionist, angajat al Companiei de Apă; plasat întotdeauna la mijlocul terenului, fără parti-pris-uri, abil, orientat, diplomat;

9. Apă = lichid vital, al naibii de scump, care care îl apostrofează buzoienii ori de câte ori vine cu rugină sau vine pe factură;

10. Buzoian = cetățean (confuz) al județului Buzău, care nu mai înțelege nimic din toată harababura creată în ultimele luni și care nu își mai dorește nimic altceva decât un preț mai mic la apă și liniște. Multă liniște.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. O mica mențiune dacă mi se permite: Constantin Toma – antreprenor local cu toate afacerile in faliment conform declarației de avere și „ușor apasat” de cele 9 milioane de euro datorie. De asemenea o întrebare, acele datorii le va plăti din salariul de primar, pentru că ar dura numai 750 de ani, aproximativ. Si acum aștept ” fanii” primarului să mă înjure…

Dă-i un răspuns lui Gabi Buzoianu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button