Educaţie

Directorul Casei Corpului Didactic a fost demis

PNL continuă seria demiterilor controversate în administrația buzoiană. După agricultură – vezi cazul Vânătoru –  a venit rândul educației buzoiene să devină „beneficiara” măsurilor de schimbare a directorilor aflați în funcție, pentru a le face loc oamenilor PNL. Doar că de data aceasta, mișcarea nu pare tocmai cea mai inspirată.

Profesorul Dan Popescu, numit anul trecut director al Casei Corpului Didactic din Buzău, a fost demis ieri, printr-un ordin al Ministerului Educației condus de PNL. Tânărul director care a reușit să deschidă larg porțile unei instituții închistate  și conservatoare a fost îndepărtat fără nicio explicație, fiind anunțat doar că trebuie să își facă bagajele.

În locul său a fost numită director soția fostului primar liberal de la Berca, Anișoara Marcu, în vârstă de 63 de ani. Învățătoare respectată în comuna sa, Anișoara Marcu se află în al treilea an de prelungire peste termenul legal de pensionare, ceea ce înseamnă că, la toamnă, va trebui să plece de tot acasă.

Explicațiile pentru rocada de la vârful CCD lipsesc cu desăvârșire, mutarea fiind, mai degrabă, o reglare de ordin politic. Anul trecut, grădinița la care soția fostului primar Marcu era director și-a pierdut personalitatea juridică și a trecut în subordinea liceului din Berca. După dispariția funcției de director, Anișoara Marcu a rămas cadru didactic, însă a stat doar câteva luni fără funcție de conducere, pentru că PNL Buzău îi pregătise postul de la CCD.

  • Blocarea unui proiect de sute de milioane de euro.

Anul trecut, în educația buzoiană a avut loc o importantă predare de ștafetă. Profesorul Ion Vasile a părăsit conducerea Casei Corpului Didactic, iar în locul său a fost numit directorul Școlii Gimnaziale Măgura, profesorul Dan Popescu.

În vârstă de 42 de ani, Dan Popescu s-a remarcat din postura de director al Școlii Gimnaziale Măgura, unitatea de învățământ cu cele mai multe proiecte europene și mobilități. Zeci de elevi și profesori au participat la schimburi de experiență și vizite de documentare în state din Europa, crescând prestigiul școlii, dar, mai ales, desăvârșindu-și formarea și educația.

Ajuns la CCD, Dan Popescu a început să pună în practică tot ce știa despre management și, mai cu seamă despre inovarea în educație. A deschis larg porțile pentru profesorii care doreau să se perfecționeze și a crescut numărul beneficiarilor instituției.

Mai mult, grație activității sale fulminante, mai-marii educației l-au numit pe directorul CCD Buzău coordonator al unui proiect în valoare de sute de milioane de euro. Până ieri, Dan Popescu se ocupa de activitatea din șase județe a proiectului CRED  Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți”.

După demiterea lui Dan Popescu, este nevoie să treacă șase luni pentru a fi numit un nou coordonator al proiectului născut din mecesitatea de a avea un nou tip de profesor la catedră, un profesor care își asumă noi roluri

Casele corpului didactic sunt centre de documentare, de organizare a activităţilor de formare continuă şi a activităţilor cu caracter şiinţific, metodic şi cultural, destinate cadrelor didactice. Misiunea CCD este promovarea inovaţiei şi a reformei în educaţie, asigurarea cadrului pentru dezvoltarea instituţională a unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru dezvoltarea personală şi în profesie a personalului încadrat, în corelaţie cu standardele ocupaţionale şi de formare continuă.

Directorul Casei Corpului Didactic este numit prin Ordin al Ministrului Educației și se situează pe poziție de egalitate cu inspectorul școlar general adjunct.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Domnul director Popescu este apreciat si a avut o activitate frumoasa, ascendenta. Insa trebuie sa fim corecti si sa spunem ca proiectul ministerului cu coordonare pe 6 judete nu este atras/adus la Buzau de dansul. Aici este meritul fostului director, cel despre care spuneti ca a tinut institutia pe loc, dar care a adus de fapt aceasta coordonare de proiect mare la Buzau si nu in alt judet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!