
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Buzău au anunțat că, în primele zile ale anului, la nivelul județului au fost raportate aproximativ 23.000 de cazuri de infecții respiratorii, un număr mult mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut (14.857 de cazuri).
Doi pacienți în vârstă de 70, respectiv 80 de ani au decedat, iar alți trei sunt internați în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență, după ce au fost diagnosticați cu infecții reespiratorii. Cele două persoane decedate sufereau și de alte boli preexistente, însă gripa i-a doborât:
Există și două decese; pacienții au venit la SJU pe Secția Contagioase și au ajuns pe ATI, pentru că au avut și boli preexistente. Au fost testați cu test rapid, pozitivi la gripă, însă având în vedere și comorbiditățile pe care le aveau, situația nu a fost una prea bună și a survenit decesul. Un pacient în vârstă de 70 de ani, celălalt de 80 de ani. Sunt trei pacienți internați la ATI pozitivi la gripă, la Contagioase sunt șapte pacienți internați, la Pediatrie și Pediatrie infantilă câte un copil. Cifrele sunt în dinamică”, a explicat directoarea DSP Buzău. Cristina Ungureanu.
Potrivit aceleiași surse, județul se confruntă cu o creștere alarmantă a cazurilor de infecții respiratorii. În ultimele două săptămâni, la UPU s-au prezentat 740 de persoane cu infecții respiratorii, 159 fiind diagnosticate cu gripă, 51 cu pneumonii, iar 530 cu alte afecțiuni respiratorii.
În prezent, trei pacienți infectați cu virusul gripal sunt internați în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Buzău, în timp ce alți șapte sunt tratați în secția de boli contagioase.
Autoritățile sanitare din Buzău fac apel la populație să se prezinte la medicul de familie la primele simptome de gripă sau de viroză respiratorie. De asemenea, trebuie evitată supraaglomerarea Unității de Primiri Urgențe, iar pacienții ar trebui să apeleze mai întâi la centrele de permanență sau la cabinetele medicilor de familie.
la UPU s-au prezentat 740 de persoane cu infecții respiratorii, 159 fiind diagnosticate cu gripă, 51 cu pneumonii, iar 530 cu alte afecțiuni respiratorii.
Ar fi fost interesant să fim informați și câți au fost vaccinați anticovid la fiecare categorie de diagnostic (producătorul, câte doze și câte bustere). Ca să-i felicităm, eventual să le dăm o medalie, că au fost cetățeni responsabili și ne-au scăpat de covid.
… gripă tip A, tip B
covid , varianta XEC
rsv…. și alte animale !
…toate vin de pe la vecinii rackeți:
https://x.com/liz_churchill10/status/1884296549431423083?t=ROuqb6-Nnwfhea5Gf3kXXQ&s=19
https://x.com/judymorris3/status/1683464084270792709?t=j_7Kl-pX0HJjzbROplt-vQ&s=19
… momentan au lăsat -o mai moale cu gripa porcină!
🤣😀
Da’ ce? Îs chiar atât de proști?
Urmarea? Alertă epidemiologică de gripă și infecții respiratorii. Autor? rahilianul