Economic

Doi tineri din Buzău, afacere de succes în plină criză

Bogdan Cîrlomăneanu și George Cristea sunt expresia vie a faptului că nimic nu se face dintr-odată, ci numai prin seriozitate și muncă susținută. Au avut răbdare și au perseverat, iar viața i-a răsplătit.

Prieteni din copilărie şi parteneri de afacere de câțiva ani, cei doi tineri au venit cu ideea de a pune pe roate o firmă de producţie de mobilă și, cu finanțare proprie au reușit sa transforme această idee într-o afacere profitabilă încă de la înfiinţare. Iar comenzile nu au întârziat să apară.

Fiecare a pus bani din buzunar, dar cel mai prețios a fost „know-how-ul” pe care , Slavă Domnului, băieții îl dobândiseră în cei peste 15 de ani de activitate în domeniu. Astfel, după o lungă perioadă în care au lucrat efectiv în atelierul de mobilă, cei doi au decis că e momentul să-și deschidă propria afacere:

„E drept, am intrat într-o zonă cu riscuri destul de mari pentru că suntem o afacere cu producţie, ceea ce înseamnă că trebuie să avem utilaje, investiţii, materie primă. Nu este o zonă de servicii, unde cheltuielile ar fi mai mici, dar știți cum e: Faci ceea ce știi că e bine și nu poți să nu-ți asumi niște riscuri.“, spune Bogdan.

Așa s-a ajuns ca GEBO FURNITURE DESIGN să producă mobilă de orice tip, din diferite materiale, majoritatea de la producători de renume, de la pal melaminat de 18 mm, mdf înfoliat, mdf vopsit, până la blaturi termorezistente, pentru întreaga casă.

Mobilierul a atras deja privirile oamenilor, dar şi cumpărători. Montajul și transportul tuturor materialelor sunt incluse în preț:

„Produsele s-au făcut cunoscute prin calitate și, credem noi, prin seriozitatea și profesionalismul oferit. Totul a mers din recomandare în recomandare. În 2020 încercăm să susţinem businessul doar din lucrări finalizate şi recomandări venite de la proprietari care au fost încântați de produse.“, a mai spus Bogdan.

Hala de producție este una modernă, cu utilaje de ultimă generație. Bogdan și George au reușit să găsească oameni capabili cu care, spun ei, lucrează “cot la cot”, astfel că numărul angajaților a ajuns la 5.

Iar pentru că cei doi tineri au învățat că oamenii vor de cele mai multe ori să vadă produsele, aceștia au deschis și un showroom.

În plină criză generată de pandemia de coronavirus, firma celor doi tineri continuă să producă mobilier pentru buzoieni. Viața nu s-a oprit aici, iar oamenii vor continua să-și renoveze locuințele și să-și achiziționeze bunuri, chiar dacă va trebui să accepte anumite schimbări în societate.

GEBO FURNITURE DESIGN este situată în comuna Mărăcineni, sat Potoceni, pe strada Principală, la numărul 55A.
Contact la numerele de telefon:
0765739993
0732707107

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button