Știrile zilei

Doi tineri la UPU, după o clipă de neatenție

Un ilfovean de 24 de ani și prietena acestuia, în vârstă de 18 ani, au ajuns la UPU cu multiple traumatisme după ce duba în care se aflau a izbit puternic din spate un autotren staționat.

Accidentul rutier s-a produs azi, la orele prânzului, pe drumul european E85, în localitatea Poșta Câlnău. Din primele date de la fața locului, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Râmnicu Sărat către Buzău, un șofer de 24 de ani, din Ilfov, a intrat în coliziune cu un autotren staționat pe același sens de mers, la volanul căruia se afla un bărbat de 42 de ani, din municipiul Buzău.

Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 24 de ani și a pasagerei acestuia, o tânără de 18 ani, din Ilfov, ambii au fost preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările.

FOTO:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Atât IGPR, cât și CNAIR afirmă că DN 2 are o singură bandă pe sens și că în dreapta benzii se găsește doar acostamentul (porțiune ce nu este inclusă în carosabil). ”Drumul național DN2 are o platformă de 13 metri și este prevăzut cu 2 benzi circulație în lățime de 3,5 metri (una pe sens) și două acostamente în lățime de 3 metri fiecare (unul pe sens) (…) Această bandă consolidată de 2,5 metri din cadrul acostamentului nu este o bandă destinată rulării, ea fiind prevăzută pentru staționarea în caz de urgență”, afirma conducerea CNAIR într-un răspuns adresat unui utilizator al drumului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!