Știrile zilei

Doliu la Muzeul Județean Buzău

Zi tristă pentru colectivul Muzeului Județean Buzău. Cristi Gorgan, vechi angajat al instituției, bun coleg și prieten, dar mai ales un minunat fotograf, a încetat din viață după o lungă suferință.

Dispariția a fost anunțată chiar de directorul Muzeului Județean Buzău, pe pagina de Facebook, alături de un mesaj prin care aduce în atenție, încă o dată, contribuția imensă pe care a adus-o cercetării arheologice din județul Buzău.

”De aseară Muzeul Județean Buzău este mai sărac sufletește!  Din păcate, cel care a fost Cristi Gorgan s-a ridicat la cer! Coleg, fotograf minunat, OM, Cristi s-a confundat mulți ani cu istoria instituției noastre! A imortalizat pe kilometri de role de film șantiere arheologice, peisaje, monumente istorice și zeci de mii de piese de patrimoniu! De munca lui ne-am folosit de-a lungul timpului în activitatea de cercetare arheologică, istorică și documentaristică. Încă ne mai folosim și acum. Cele mai multe dintre obiectele păstrate de noi sunt fotografiate de Cristi! Începuturile cercetării arheologice buzoiene sunt imortalizate de Cristi! Majoritatea obiectelor expuse astăzi în sălile muzeului sunt fotografiate de Cristi! Drum lin, Cristi Gorgan și fotografiază așa cum știi tu mai bine îngerii Domnului! Dumnezeu să te ocrotească! Suntem alături de doamna Fănuța Gorgan, doamna Casei Memoriale “Vasile Voiculescu” din Pârscov, și de familia îndoliată!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!