Știrile zilei

Dosar penal, după ce a luat un card uitat în bancomat

O femeie de 36 de ani s-a ales cu dosar penal pentru furt după ce și-a însușit un card bancar uitat de un râmnicean în bancomat. Femeia a fost depistată de polițiști imediat după efectuarea unei operațiuni financiare în mod fraudulos.

În ziua de 30 iunie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat au fost sesizați de către un bărbat  în vârstă de 36 de ani, din municipiul București despre faptul că i-a fost sustras un card bancar.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit că bărbatul a uitat cardul într-un bancomat de pe raza municipiului Râmnicu Sărat, acesta fiind găsit de o persoană, care ulterior a folosit cardul pentru a achita suma de 150 de lei la o agenție de turism din apropiere. Proprietarul a primit imediat un mesaj pe telefon care îl anunța despre o plată ce tocmai fusese efectuată cu cardul. Polițiștii s-au deplasat la agenția menționată de bărbat, iar acolo au identificat persoana  – o localnică în vârstă de 32 de ani.

Prejudiciul  a fost recuperat în totalitate  și predat persoanei vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, iar cercetările vor fi continuate de polițiștii de investigații criminale.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close