Știrile zilei

Dosar penal, după o glumă pe Facebook

Un buzoian este cercetat de polițiști pentru instigare publică

Un buzoian va trebui să dea cu subsemnatul în fața polițiștilor după ce a postat pe Facebook o fotografie alarmistă, însoțită de un mesaj pe măsură. Dacă va fi trimis în judecată, buzoianul riscă între 3 luni și 3 ani de închisoare.

Pe 23 martie, bărbatul a postat pe contul personal de Facebook din care reieșea că buzoienii care circulă prin cartierul Broșteni ar fi în pericol din cauza unor persoane de etnie romă, care îi atacă și îi deposedează de bunuri.

Anunțul panicard al bărbatului nu doar că nu s-a confirmat, dar a pus în mișcare un întreg dispozitiv de la IPJ Buzău, care, într-un final, a constituit un dosar penal, însă nu pentru grupul de „atacatori”, ci chiar pentru buzoianul care a indus temere la nivelul societății.

La data de 23 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău s-au sesizat din oficiu, la semnalarea reprezentanților jandarmeriei, cu privire la faptul că în aceeași zi, utilizatorul unui cont pe o rețea de socializare a postat pe o pagină media locală mai multe poze însoțite de un mesaj scris.

Prin mesajul publicat, utilizatorul susținea că, în contextul actual al pandemiei, fenomenul infracțional în plan local ar fi înregistrat o creștere semnificativă, mesaj care făcea inclusiv trimiteri de conotație discriminatorie pe bază de rasă sau etnicitate.

Mesajul inducea o stare de temere în mod nefondat, având în vedere că în urma verificărilor întreprinse de polițiști aspectele sesizate nu s-au confirmat.

Autoritățile vor continua activitățile pe această linie și în perioada următoare, acționând în sistem integrat pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.”, este comunicatul de presă al IPJ Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button