Știrile zilei

Dosar penal pentru un șofer de 22 de ani, după ce a încercat să păcălească polițiștii cu acte false

Un tânăr de 22 de ani din Glodeanu Sărat s-a ales cu dosar penal, după ce a prezentat la control un permis de conducere și un document de reședință asemănătoare celor emise de către autoritățile din Spania. După cercetări amănunțite, polițiștii au stabilit că acestea sunt false.Permis fals Totodată, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere.
În cadrul activităţilor desfăşurate în prima zi a săptămânii pe raza judeţului Buzău, poliţiştii rutieri au constatat şi sancţionat 117 abateri, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 30.790 lei.
Zece dintre conducătorii auto indisciplinaţi au fost obligați să predea permisele de conducere: cinci pentru că nu au respectat regimul legal de viteză, trei pentru că nu au acordat prioritate, unul pentru că a efectuat o depășire neregulamentară iar un altul pentru că a condus un autovehicul cu defecțiuni grave la mecanismul de direcție.
Tot în ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal după ce au depistat în trafic un autovehicul neînmatriculat și al cărui conducător auto avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!