Din Buzău

Două buzoience au ajuns la spital, din cauza mijloacelor de transport în comun

Transportul în comun a devenit nesigur atât pentru călători, cât și pentru pietoni. Două femei au ajuns la spital după ce au suferit vătămări în urma a două incidente rutiere în care au fost implicate mijloace de transport în comun.2792
Primul eveniment s-a produs marți, în jurul orei 06.00, în zona intersecţiei bulevardului 1 Decembrie 1918 cu strada Col. I. Buzoianu. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, a rezultat că, în timp ce conducea un microbuz, un bărbat de 43 de ani din localitatea Smeeni a acroşat o femeie de 59 de ani, din comuna Merei, care se angajase în traversare pe trecerea pentru pietoni. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, însă nu a rămas internată.
În aceeași zi, trei ore mai târziu, poliția a fost sesizată de producerea unui alt eveniment rutier, de data aceasta pe bulevardul Unirii din municipiul Buzău. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, în timp ce se afla într-un autobuz o buzoiancă în vârstă de 55 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut între scaune. Și în această situație, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, fără a rămâne însă internată.
În ambele cauze a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. De ce microbuzele de pe rutele Buzau-Rm.Sarat, Buzau-Ciolanu de la firma Autovalmi, nu mai opresc in statiile de pe teritoriul municipiului Buzau?
    Cei care fac naveta pe rutele respective (si care au platit abonament) trebuie sa mearga ori la autogara, ori la iesirile din oras, pentru a se urca in respectivele microbuze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!