Știrile zilei

Două case au ars la Buzău din cauza coșurilor de fum. Pompierii avertizează

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Buzău recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia măsuri de prevenire a incendiilor de locuinţe:
În data de 25.11.2014 la ora 17:01, prin sistemul 112, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Neron Lupaşcu” al judeţului Buzău s-a primit un apel de urgenţă ce semnala un incendiu la o locuinţă în municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Sărat cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. Ajuns aici, acesta a constatat că incendiul se manifesta la o bucătărie, ameninţând să se extindă la întreaga Bendigo residents fighting fires.locuinţă.
Pentru stingere şi protejare s-a dispus un dispozitiv circular, incendiul fiind lichidat în limitele găsite. Cercetările efectuate la faţa locului au relevat faptul că evenimentul a fost, cel mai probabil, provocat de coşul de fum necurăţat de funingine.
În aceeaşi zi, la ora 17:19, un apelant sesiza producerea unui incendiu la o locuinţă în comuna Râmnicelu, judeţul Buzău.
La adresa indicată, s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Sărat, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, comandantul intervenţiei constatând faptul că arderea se manifesta în camera centralei termice, existând pericolul propagării şi la celelalte încăperi.
Forţele au localizat şi lichidat cu operativitate incendiul, limitând considerabil pagubele materiale. Valoarea estimată a pagubelor nu a depăşit 2000 de lei, în timp ce cea a bunurilor salvate a ajuns la circa 50000 de lei. Ca şi cauză probabilă s-a stabilit că incendiul a fost provocat de coşul de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile.
  • Din situaţia statistică întocmită şi analizată la nivelul inspectoratului pe luna în curs rezultă că aproximativ 70% din numărul de incendii au avut ca sursă probabilă de aprindere sistemele de încălzire defecte sau cu improvizaţii.
Având în vedere numărul crescut de incendii, temperaturile scăzute pe timpul nopţii, precum şi faptul că recentul cutremur din zona seismică Vrancea ar fi putut afecta hornurile şi coşurile de fum, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Buzău recomandă cetăţenilor care utilizează la încălzirea locuinţelor sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri minime de prevenire a incendiilor de locuinţe:
– Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
– NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
– Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
– NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
– Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
– Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
– NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
– NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
– Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!