Educaţie

Două clase de la Colegiul Pedagogic, mutate în sediul Muzeului Județean

Se poate face proces de învățământ și în alte spații decât cele ale școlii. O demonstrează reprezentanții Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” din Buzău, care, începând de anul acesta, au mutat două clase de a treia într-un spațiu neconvențional, dar cât se poate de potrivit pentru actul didactic.

În contextul începerii anului școlar 2020-2021, în condițiile pandemiei de SARS-COV 2, Colegiul Pedagogic „Spiru Haret”  a solicitat Consiliului Județean Buzău un spațiu pentru a organiza procesul instructiv-educativ pentru două clase a III-a.

Instituția condusă de Petre Emanoil Neagu a răspuns pozitiv acestei propuneri, iar începutul școlii i-a găsit pe copiii de a treia în Sala Amfiteatru a Muzeului Județean, unde învață în două schimburi.

În total, 67 de elevi învață zilnic aici, iar condițiile sunt similare celor din școală. De altfel, reprezentanții liceului nu au putut muta clasele fără avizele eliberate de instituțiile cu atribuții în domeniu.

Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău asigură, din resurse proprii, activitățile de curățenie și dezinfectare a spațiului dat în folosință gratuită, precum și triajul elevilor. Tot reprezentanții școlii au luat măsuri ca elevii celor două clase să fie însoțiți la finalizarea cursurilor, precum și în timpul pauzelor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!