Știrile zilei

Două familii au rămas fără acoperiș deasupra capului, în plină iarnă

În weekend, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Neron Lupașcu” al județului Buzău au gestionat 73 de evenimente: 4 misiuni de stingere a incendiilor, o misiune de căutare/salvare/deblocare; 19 misiuni de recunoaștere la obiectivele din zona de competență, 47 de cazuri S.M.U.R.D. pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave și alte două situații de urgență.

Ceea ce i-a pus însă pe jar pe pompieri au fost două incendii care au lăsat fără acoperiș tot atâtea familii din județul Buzău:

În data de 30.01.2021, la ora 19:50, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău s-au deplasat pe raza localității Tisău din județul Buzău, în urma unui apel de urgență ce semnala un incendiu la o proprietate particulară.

Către locul indicat s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță S.A.J. Ajunși la fața locului, au constatat că incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 180 m2.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, stabilind la final și cauza probabilă de incendiu ca fiind coșul de fum deteriorat.

În data de 01.02.2021, la ora 00:32, forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău s-au deplasat pe raza localității Potoceni, comuna Mărăcineni din județul Buzău, în urma unui apel de urgență ce semnala un incendiu la o proprietate particulară.

Către locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță S.M.U.R.D. Ajunși la fața locului, au constatat că incendiul se manifesta în zona acoperișului clădirii, pe o suprafață de aproximativ 200 m2, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite, stabilind la final și cauza probabilă de incendiu ca fiind un  scurtcircuit electric produs de un conductor electric.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!