Politică

Dr. Rânja Paul, candidat pe lista de consilieri judeţeni din partea PSD Buzău: „Aş dori că spitalele să aparţină bolnavilor şi doctorilor”

Este râmnicean la a patra generaţie, are 40 de ani de activitate (ca medic internist din care 12 ca director de spital), de practică medicală şi de organizare, toţi anii numai şi numai în cadrul Spitalului Râmnicu Sărat. Nu a fost în niciun alt loc. Acum pregăteşte a cincea generaţie de medici.
R: Ce doriţi să obţineţi pentru buzoieni în calitate de consilier judeţean ?Ranja Paul
  Ambiţia mea este foarte mare vizavi de ceea ce înseamnă reforma din sistemul medical. Eu am fost primul manager, după descentralizare,  la Spitalul Râmnicu Sărat, care arată foarte bine, este un spital acreditat, este un spital unde modernizarea a însemnat modernizarea unor secţii şi  reamenajarea unor spaţii conform standardelor, a însemnat diversificarea serviciilor medicale. Asta încerc eu să fac şi pentru judeţ.
R: Ce se întâmplă de fapt cu sistemul medical?
Aş mai dori ca spitalele să aparţină bolnavilor şi doctorilor, nu ca în momentul de faţă când  spitalele sunt ale unor afacerişti  şi nu-mi permit să spun ale unor mafioţi. Spitalele sunt în momentul de faţă supraaglomerate de pacienţi. Atât la Buzău, cat şi la Râmnicu Sărat, nu mai există asistenţă medicală. Cât s-a investit pentru a pune pe picioare cabinetele medicilor de familie ultradotate, cu medici de familie foarte bine plătiţi şi rezultatul este că numărul de pacienţi ale spitalelor de la camerele de garda s-a triplat, sunt date oficiale prin rapoartele care s-au făcut la Ministerul Sănătăţii.
R: Cum poate fi schimbată situaţia ?
Spitalele sunt sufocate de pacienţi, de ce  se întâmplă lucrul acesta, trebuie văzut, nu cumva trebuie să reactivăm  acele centre de permanentă  care au existat acum 7-8 ani şi care să fie în faţa spitalelor, să poată rezolva cazurile uşoare în aşa fel ca spitalele să se concentreze pe cazurile care realmente  ţin de spitalizare, adică cele mai grave. O problema gravă pentru judeţ este lipsa medicilor de specialitate. De ce fug medicii ? Este o problema naţională şi trebuie văzut dacă există vreo posibilitate să-i reţinem măcar pe cei care sunt din zona.
R: Ce apreciaţi la echipa PSD pentru Consiliul Judeţean?
Un lucru foarte bun reuşit de preşedintele al Consiliului Judeţean Buzău a fost că s-a deschis, în sfârşit, Maternitatea pe care judeţul o merită. Au fost atâtea piedici, atâtea lucruri care nu fac cinste vechii conduceri a judeţului. Sper ca impreuna cu echipa de consilieri judeteni sa punem in aplicare programul de „guvernare” locala propus de domnul presdinte Petre Emanuel Neagu, program care puncte forte in ceea ce priveste sanatatea buzoienilor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!