Știrile zilei

Dragoș, Liviu și Daniel, trei destine curmate mult prea devreme

Dragoș Negru, Liviu Tănăsan și Daniel Dineață sunt cei trei tineri din Buzău care și-au pierdut viața în cumplitul accident de circulație produs, sâmbătă, pe raza comunei buzoiene Merei. Trei destine curmate prea devreme, din cauza unui factor care ucide: viteza.

Tragedia de la Merei, despre care am scris aici, a curmat viețile a trei dintre cei patru ocupanți ai BMW-ului. Șoferul, Dragoș Negru, și pasagerul din spatele său, Liviu Tănăsan, au murit în impact, în timp ce pasagera din dreapta și cel din spate au fost grav răniți. Au fost transferați cu elicopterul SMURD la București, unde medicii au făcut tot posibilul pentru a-i salva.

Din păcate, în cursul zilei de marți, Daniel Dineață (33 de ani), care se afla pe bancheta din spate a mașinii, a pierdut lupta.

A rămas în viață Simona Gavrilă, care se află în continuare internată în stare gravă la Spitalul Universitar București.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ GALERIA FOTO:

(foto: Cosmin Șontică/Reporter Buzoian)

Dragoș Negru – 37 de ani (foto centru). Liviu Tănăsan – 36 de ani (foto dreapta). Daniel Dineață – 33 de ani. Trei destine curmate prea devreme, trei familii distruse și totul din cauza acestui joc perfid și distrugător al vitezei.

Ce s-ar mai putea spune despre tragedia de la Merei? Că este încă o lecție pe care o vom uita prea repede, pentru că niciodată nu reușim să învățăm din tragediile trecutului. De mâine, altă curbă periculoasă, altă pedală apăsată prea tare, alt copac.

Dragoș, Liviu și Daniel nu mai pot fi aduși înapoi. În urma lor rămân acum părinți, copii, soții, frați și prieteni care vor trebui să trăiască cu durerea acestei tragedii toată viața. Dar dacă, în afară de durere, tragedia de la Merei ar trebui să lase ceva în urmă, atunci acel lucru este convingerea că viteza ucide.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button