Sport

Drama unei campioane europene: „Trebuie să fac acest pas!”

Tripla campioană europeană la box feminin, buzoianca Steluța Duță. se plânge că nu are posibilitatea financiară să-și cumpere garsoniera dată în folosință de primărie. Șansa ei s-a ivit luna trecută, după ce municipalitatea a decis sa scoată la vânzare mai multe locuințe sociale.

Primăria îi garantează reînnoirea contractului de chirie, oferindu-i șansa să rămână în aceeași locuință, contra unei chirii infme, de numai 62 de lei pe lună.

Steluța vrea însă cu tot dinadinsul să cumpere garsoniera. Situația nu este tocmai roz pentru sportiva din Buzău, care nu are suficienți bani să cumpere casa scoasă la vânzare contra sumei de 80.000 de lei:steluta-duta-box

„Nu am posibilitatea să plătesc prețul pe care l-au pus ei. Dacă aș mai face rost de bani, aș avea cum, dar, deocamdată, nu pot plăti decât jumătate din prețul cerut de ei”, s-a plâns Steluța Duță.

Ajunsă la 32 de ani, sportiva medaliată cu aur la cele mai importante competiții de box își dorește să aibă propria locuință : „Trebuie să fac acest pas, pentru că nu voi sta toată viața cu chirie”, a mărturisit Steluța.

Deș nu are toți banii necesari cumpărării locuinței, pugilista nu are de gând să ceară ajutorul autorităților sau al Federației, despre care, Steluța e convinsă că, oricum nu ar ajuta-o.

Pentru medalia de aur obținută sâmbătă  la Campionatul European, românca a primit din partea Federației Române de Box o primă de 9000 de lei.

Buzoianca Steluța Duță a fost abandonată la naștere în spital, copilăria și adolescența petrecându-și-le pe străzi și prin case de copii. La 20 de ani, tânăra l-a întâlnit pe antrenorul de box Constantin Voicilaș, cel care avea să o lanseze în lumea mare a boxului mondial.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!