Știrile zilei

Drum splendid, asfaltat recent / Leagă, în premieră, județele Buzău și Vrancea

Întrea atâtea vești proaste, iată și una bună: a fost turnat primul strat de asfalt pe drumul național 2N, între Jitia și Poiana Mărului, moment din care turiștii pot circula în condiții mult mai bune și mai sigure pe acest drum spectaculos ce leagă județele Buzău și Vrancea.

Potrivit Via Subcarpatica, modernizarea traseului deschide posibilitatea realizării unui circuit turistic între Valea Râmnicului și Valea Slănicului, printr-o regiune cu peisaje superbe, obiective naturale, locuri încărcate de istorie și sate care și-au păstrat farmecul autentic.

În plus, scurtează drumul către Vrancea locuitorilor de pe Valea Slănicului; dacă până acum erau nevoiți să bată drumul până la Buzău, de unde să pornească pe E85, acum lucrurile sunt mult mai simple. Prin Sărulești-Bisoca, se ajunge mult rapid în Vrancea, unde pot descoperi o salbă de frumuseți naturale.

Șoseaua traversează și o zonă împădurită, cu peisaje care îți taie respirația, ajungând inclusiv la mănăstirea de la Poiana Mărului.

Drumul a fost așteptat de mulți ani de turiști și de localnici, iar pasul deccisiv a fost făcut de Consiliul Județean Vrancea. Cu această poartă deschisă către una dintre cele mai frumoase zone trusitice din zonă, Buzăul poate profita din punct de vedere economic.

Video: Radu Iftinoiu

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button