După Toma, potopul! / Încă un membru PSD Buzău ia poziție: „Tonul este arogant, agresiv și profund disprețuitor față de propriii colegi de partid”

Încă o reacție din PSD Buzău, după celebra emisiune de la Digi24, în care primarul Constantin Toma a fost critic, dar drept, susține el, la adresa colegilor de partid. De data aceasta, fostul primar al comunei Berca, Ionel Dobrița, a luat poziție față de recentele declarații ale edilului. Între timp, primarul Buzăului continuă să pună sare pe rană, postând pe pagina sa de Facebook fragmente din emisiunea din weekend.
După cum deja se știe, în PSD Buzău nu mai este liniște de mult, însă revenirea lui Marcel Ciolacu la Buzău refăcuse, întrucâtva, relațiile dintre lideri. Pânza subțire a coabitării dintre primarul Constantin Toma și propriul partid a fost însă distrusă definitiv în weekendul trecut, atunci când edilul buzoian a participat la emisiunea „În fața ta”, de la televiziunea Digi 24.
Curând, declarațiile făcute de edil aveau să dezlănțuie o adevărată tornadă mediatică și numeroase reacții politice. Unele pro, altele contra, după cum a constatat chiar primarul buzoian, care în emisiune nu s-a ferit să admită faptul că PSD a greșit și nici să încline balanța în favoarea lui Ilie Bolojan. Asta, desigur, în detrimentul lui Marcel Ciolacu, înspre care a arătat din nou cu degetul pentru episodul pierderii alegerilor prezidențiale.
După reacția de ieri a președintelui PSD Buzău, Romeo Lungu, astăzi a venit rândul unui alt social-democrat să taxeze ieșirea primarului Toma. Ionel Dobrița, actualmente consilier județean și director executiv al Asociației Comunelor din România – filiala Buzău, a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj tăios la adresa lui Constantin Toma:
„💬 Ieșirile publice ale primarului municipiului Buzău din aceste zile sunt un exemplu clar de cum 𝙣𝙪 𝙖𝙧 𝙩𝙧𝙚𝙗𝙪𝙞 𝙨𝙖 𝙨𝙚 𝙘𝙤𝙢𝙥𝙤𝙧𝙩𝙚 𝙪𝙣 𝙡𝙞𝙙𝙚𝙧 𝙥𝙤𝙡𝙞𝙩𝙞𝙘. Tonul este arogant, agresiv și profund disprețuitor față de propriii colegi de partid. Să-ți speli frustrările în public și să-ți sabotezi constant partidul nu înseamnă curaj sau „spus lucrurilor pe nume”, ci lipsă de disciplină, respect și responsabilitate politică.”
Mai mult, fostul primar de la Berca a vorbit și despre situația actuală a municipiului Buzău, afirmând că a rămas în urmă față de orașe mult mai sărace:
„Politica nu e despre cine țipă mai tare, ci despre cine construiește. ⚠️ 𝘽𝙪𝙯𝙖𝙪𝙡 𝙖 𝙧𝙖𝙢𝙖𝙨 𝙞𝙣 𝙪𝙧𝙢𝙖 𝙛𝙖𝙩𝙖 𝙙𝙚 𝙖𝙡𝙩𝙚 𝙤𝙧𝙖𝙨𝙚 𝙢𝙪𝙡𝙩 𝙢𝙖𝙞 𝙨𝙖𝙧𝙖𝙘𝙚. 𝘼𝙫𝙚𝙢 𝙣𝙚𝙫𝙤𝙞𝙚 𝙙𝙚 𝙙𝙚𝙯𝙫𝙤𝙡𝙩𝙖𝙧𝙚 𝙧𝙚𝙖𝙡𝙖, 𝙣𝙪 𝙙𝙚 𝙘𝙤𝙣𝙛𝙡𝙞𝙘𝙩𝙚 𝙨𝙞 𝙫𝙤𝙧𝙗𝙚 𝙜𝙤𝙖𝙡𝙚.” ”și-a încheiat Ionel Dobrița postarea de Facebook.
De la criza din 2010, când s-a despărțit de fostul lider Ion Vasile și a trecut sub comanda lui Constantin Boșcodeală, organizația județeană a PSD Buzău nu a mai traversat perioade de o asemenea magnitudine. La „cutremurul” precedent erau multe crăpături în carena corabiei, dar liderii tineri, printre care se număra și Marcel Ciolacu, au știut să readucă liniștea în partid.
Acum, la cârma PSD Buzău se află tot un lider tânăr, în persoana deputatului Romeo Lungu. Partidul pare că e de partea lui, dar misiunea de a reface echilibrul în cea mai titrată organizație social-democrată din țară nu va fi deloc ușoară.
Toma îl acuză pe Marcelică degeaba. Putea să ia Marcelică 99% din voturi că tot nu-l încoronau preș fiindcă nu-l dorea Parisul.
Așa cum siracu Simion cu al său AUR n-o să pupe niciodată guvernare din cauză de brusel.
Domnule sontica poate aveti un articol miine ilie bolojan a avut o intilnire cu marcel ciolacu!!!!!!
Toți o apă și-un pământ!…
Întărâtă-i, drace!
D-le fost primar de la Berca,
Apartenenta dumitale la PSD nu atenuează cu nimic habarnismul ridicat la rang de virtute pe care îl afișezi cu atâta nonșalanță . Ai impresia că dacă îl ataci in public pe primarul municipiului Buzău ti-ai făcut datoria față de partid ? Nu e asa. Și eu sunt un membru al aceluiași partid, fără dorințe de parvenire politică, un membru onest. Să-ți spun ceva, domnule…primarul Toma dă dovadă de corectitudine, spune adevăruri nerostite de alții și cred că are și coloană vertebrală de politician adevărat față de cei care compun gașca actuală , gașcă ce conduce partidul și filiala locală PSD. În permanență încurajați promovarea neprofesioniștilor, a lipitorilor de afișe, a celor fără competențe reale, a impostorilor
În felul ăsta, partidul va strânge cu greu 10% la alegerile viitoare. Sunt de părere că se impune, de urgență,
o analiză a activității conducerii de la centru dar si locale și procedat
la alegerea unor conducători adevărați! Rog membrii de partid să
mediteze profund la cele spuse aici !
Membrule onest, pesedeul este singurul partid din istoria omenirii care este în același timp și în opoziție și la guvernare.
MACA MACA DE OCHI SOACREI MAI BINE ADUCETI FIRME NOI PE AICI SI FACETI LOCURI DE MUNCA NOI CA E JALE IN ACEST ORAS NUMAI ACELASI FIRME SI ACELEASI LOCURI DE MUNCA DE 5 -9 ANI INCOACE
… măi, șontică, totul e o cacealma în țara asta de când s-au anulat alegerile!…o imitație de prost gust!…o porcărie!…. și mai adaugi ce dorești tu….
Vali…ar mai fi multeeee de adaugat…bunul simt insa ma opreste …Tommy. da interviuri peste interviuri…Taxele trebuiau marite…spune el…omite sa spuna ca oricum le marise prin hotarare CLM acum vreo doi ani…singurul municipiu care marise inca de atunci…Deh…foamea mare…O sa vina si ziua aia…