ARTICOLUL ZILEIȘtirile zilei

Durere fără margini într-o tânără familie din Buzău

O familie din Buzău trece prin momente cumplite, după ce și-a pierdut băiețelul în vârstă de numai un an într-un grav accident de circulație produs ieri, pe Drumul European E85. În impact au fost răniți și părinții și bunica micuțului, tatăl fiind dus cu elicopterul la un spital din București.

Drama prin care trec Monalisa și Mădălin este greu de descris în cuvinte. Cei doi formau o familie fericită, iar anul trecut căsătoria lor fusese încununată de nașterea unui copil. Băiețelul era lumina ochilor celor doi, iar tatăl nu-și mai încăpea în piele de fericire să își țină în brațe fiul.

Ieri, pe „Drumul morții”, familia celor doi avea să primească o lovitură cruntă. Mădălin conducea autoturismul său – un Volkswagen Passat de culoare gri – dinspre București înspre Buzău. În mașină se mai aflau soția sa, băiețelul de un an și bunica sa maternă, o femeie în vârstă de 57 de ani.

Probabil că cei din mașină nici nu au apucat să realizeze ce li se întâmplă. La un moment dat, mașina unui bucureștean de 54 de ani, care venea din sens opus, a lovit microbuzul care circula în fața sa, după care a ajuns pe contrasens, izbind frontal mașina tinerei familii de buzoieni.

Impactul a fost violent și s-a soldat cu decesul bebelușului de un an și al bucureșteanului vinovat de producerea accidentului. Toți cei trei buzoieni au fost răniți, însă tatăl și bunica micuțului au suferit leziuni grave. Un elicopter SMURD a aterizat la fața locului și i-a preluat pe cei doi, transportându-i la un spital din București.

Mama băiețelului a fost și ea rănită, în prezent fiind internată la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

Nimeni nu știe cum a fost posibilă o asemenea tragedie, însă anchetatorii nu exclud nicio ipoteză. Șoferul bucureștean se afla singur în mașină și este posibil ca el fie să fi adormit la volan, fie să i se fi făcut rău, fie să fi lovit microbuzul din față într-un moment de neatenție.

Apropiaților celor doi nu le vine să creadă ce s-a întâmplat. Mădălin conducea cu grijă și avea tot timpul o conduită preventivă la volan, însă, din păcate, nu a putut evita mașina scăpată de sub control a bucureșteanului.

Gândurile și rugăciunile tuturor se îndreaptă acum spre tânăra familie îndoliată, căreia Dumnezeu să îi dea sănătate și putere să treacă peste un astfel de moment.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

4 comentarii

  1. Oameni buni, șoferi din toată țara, volanul este o adevărată ruletă rusească pe actuala infrastructură a României !
    Conduceți cu maximă atenție.
    Până vom avea o infrastructură precum cea a Spaniei sau a Germaniei …

  2. Întrebarea mea e: copilul era asigurat in scaun auto special, destinat lui? Aspectul asta este unul foarte important, deoarece, daca era în scaun auto, putea însemna o alta finalitate a accidentului…

  3. E 85 nu este drum cu doua benzi.pe sens, va rog sa scrieți des în presă, se fac șicane ca să te dai deoparte ptr ca vitezomanii doresc sa circule cu 150 km/h chiar și în localități, va rugam sa mai repetați în presă reguli de circulație și Politia sa fie mult mai activa și mai aspră, altfel următorii vom fi noi sau rudele noastre

    1. Politia era in zona , chiar in mers si au ajuns foarte rapid la fata locului. Deaseamnea ambulantele si descarcerarea au ajuns in aproximativ 15 minute. Traficul era destul de ok…..chiar mult prea ok pentru ce avea sa se intample.
      Din pacate unii pasageri nu purtau centura de siguranta …..

Dă-i un răspuns lui Andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: