Știrile zilei

Echipaje de pompieri, în mai multe zone din Buzău. Ce se întâmplă

Pe 13  septembrie e Ziua Pompierilor, prilej pentru conducerea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență să pregătească o serie de evenimente pentru marcarea împlinirii a 173 de ani de la memorabila Bătălie din Dealul Spirii (1848) condusă de bravul căpitan Pavel Zăgănescu.

Primele activități au avut loc ieri, iar altele sunt programate astăzi: prezentări ale tehnicii de intervenție la incendii, exerciții demonstrative, activități de informare preventivă și puncte mobile de informare preventivă – toate vor fi organizate de conducerea ISU în contextul serbării Zilei Pompierilor.

În parcul Tineretului, pompierii vor fi prezenți până la ora 13.00, dar își vor expune tehnicile și în municipiul Buzău,  pe B-dul Nicolae Bălcescu, în zona Consiliul Județean și în Parcul Central din municipiul Râmnicu Sărat.

Totodată, duminică, 12.09.2021, între orele 09:00-16:00, la toate subunitățile se declară „Ziua porților Deschise”, activitate în cadrul căreia se fac prezentări detaliate ale tehnicii de intervenție pe care pompierii buzoieni o folosesc în misiunile cu care se confruntă.

Luni, pe 13 septembrie vor avea loc depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor pompieri căzuți la datorie.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button