Consiliul Județean Buzău

Echipamente medicale de ultimă generație, în dotarea Spitalului Județean de Urgență Buzău

Cabinetul de Oftalmologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău este mai dotat și mai modern, după ce a primit trei echipamente noi. Este vorba despre un ecograf ocular, un biometru folosit la operaţia de cataractă şi un autorefractometru, un aparat folosit la măsurarea dioptriilor. Noile echipamente, de ultimă generație în domeniu, vor fi deservite de către cadrele medicale din secţia Oftalmologie.

Achiziționarea noilor echipamente era extrem de necesară, în condiţiile în care personalul medical din secția Oftalmologie folosea, până acum, aparate depășite din punct de vedere tehnic.

Printre noile achiziții se află un ecograf şi un biometru care sunt într-un singur aparat modern, fiabil, care diagnostichează cu precizie bolile de ochi şi urgenţele, în special, şi pentru calculul măsurilor dioptrice la cristalinele implantate pacienților cu cataractă.

Al treilea aparat este un autorefractometru foarte performant, pe care oftalmologii l-au primit în acelaşi transport.

„Le aşteptam de foarte mult timp şi iată că în această perioadă dificilă din punct de vedere economic, conducerea spitalului, împreună cu Consiliul Judeţean Buzău, au găsit resursele necesare pentru a ne ajuta, implicit fiind ajutați şi pacienţii din judeţul Buzău, care au probleme oftalmogice.”, a declarat dr. Valentin Cotea, şef Secţia Oftalmologie SJU Buzău.

„De la începutul pandemiei, am alocat fonduri importante Spitalului Județean de Urgență Buzău şi vom aloca în continuare pentru a creşte eficiența în lupta împotriva noului coronavirus. Dar, cu toate acestea, apariția acestui virus nu a făcut să dispară celelalte afecțiuni ale oamenilor”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău.

Investiţia în cele trei dispozitive este de aproximativ 180.000 de lei, bani alocaţi de Consiliul Judeţean Buzău, din vânzarea unui teren din vecinătatea Spitalului Județean, pe care a fost ridicat Centrul de Nefrologie și Dializă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button